Sau mai exact, ce s-a întâmplat cât timp nu am mai citit ziarele. Nu prea multe. Am reintrat azi pe site-urile de ştiri, şi toate erau la locul lor: ziare penibile, parlamentari penibili. Poate doar conflictul dintre preşedinte şi Tăriceanu a mai scăzut în intensitate.
Ce mi-a reţinut atenţia, într-o navigare super rapidă printre titluri:
- atacul din Ziua împotriva lui Liiceanu şi prin ricoşeu, împotriva lui Patapievici. După ce că probitatea morală şi profesională a ziarului Ziua e sub cota de avarie pe care o poate tolera o societate normală, articolul este un atac la persoană demn de România Mare. Să acuzi unul dintre cei care l-au popularizat şi tradus pe Heidegger în România că l-a plagiat pe acesta într-o traducere este prea mult. Sunt convis că nimeni din redacţia Ziua nu are măcar o brumă de competenţă filosofică pentru a putea înţelege ce se întâmplă într-un text de Heidegger. Lipsa de competenţă filosofică nu e un păcat, dar este un păcat faptul că Ziua nu a cerut părerea unui specialist şi a publicat direct un text cu acuzaţii grave. Mai mult, orice cod deontologic impunea prezentarea opiniei părţii acuzate. Textul din Ziua nu precizează nicăieri că această opinie a fost cerută. I se impută lui Liiceanu şi că a acceptat publicarea unei cărţii a Alexandrei Lavastine despre ispita nazistă a intelectualilor români din perioada interbelică. Ca şi cum a accepta diversitatea de opinii despre o perioadă din istoria României (perioadă pe care românii o idealizează dar care nu a fost deloc atât de roz cum pare, vezi Jurnalul lui Mihail Sebastian) ar fi un mare defect.
Şi mai trist, pe blogul lui Comănescu, Victor Roncea apără iniţiativa ziarului său spunând că l-ar da în judecată pe Liiceanu pentru defăimare. Problema este că Ziua nu mai are nevoie să mai fie defăimată de cineva. O face singură, prin munca cinstită a angajaţilor săi. În România a fi intelectual sau a lucra într-un ONG este o faptă reprobabilă. Cel puţin în opinia celor de la Ziua.
- comisia înfiinţată de Parlament pentru anchetarea preşedintelui Băsescu. Mai puţin comisia cât cine o va conduce: Voiculescu. Această alegere va arunca demersul în ridicol. A fost o discuţie interesantă pe blogul lui Cristian Banu despre parlament şi imaginea sa, discuţie la care a participat şi un parlamentar. Nu cred că o astfel de decizie face Parlamentul onorabil. Voiculescu, cu certificat de colaborare semnat de CNSAS, fără să fii fost vreodată capabil să intre în Parlament pe cont propriu este acum pus să-l ancheteze pe preşedinte. Mai mult, Voiculescu s-a autopropus iar PSD şi PRM au fost de acord 
- Vanghelie care este a ajuns mare lider la PSD Bucureşti, prilej de jubilaţie pentru Adevărul care a descoperit triada liderilor politici antisistem, fără ideologie şi fără prea multă şcoală: Băsescu, Becali şi Vanghelie. Atunci când un ziar trebuie să servească comenzi politice sau când nu trebuie să le servească dar i se pare că trebuie (pentru că nu ştiu unde se încadrează Adevărul) orice motiv e bun pentru a servi cauza. Chiar şi atunci când e fals. Nu ştiu de ce insistă atât Patriciu să-i creeze lui Tăriceanu imaginea de om elegant. Întâi, nu e nevoie. Este. În al doilea rând, mă îndoiesc că românii apreciază la un politician eleganţa. Dar în fine…
Întâi, a fi antisistem în România nu e chiar o mare performanţă. Mai ales când sistemul e rereprezentat de oameni ca Voiculescu şi Iliescu… În al doilea rând, Adevărul compară doi lideri de partide cu un lider de sucursală. Importantă, dar sincer nu e acelaşi lucru. Iar Vanghelie nu va ajunge preşedintele PSD. Apoi, preşedintele Băsescu are şcoală. Este absolvent al Institutului de Marină, Facultatea de Navigaţie. Nu toată lumea este obligată să termine Facultea de Construcţii. Dacă înţelegeţi aluzia. Ar trebui să mă întreb dacă ziariştii de la Adevărul sunt antisistem, fără ideologie şi fără prea multă şcoală. Iar răspunsul este: da!
Tags:
liiceanu,
tariceanu,
vanghelie,
voiculescu,
ziua
Related posts
Latest Comments