Industria publicităţii online în .ro e ca o gogoaşă de pe vremea lui Ceauşescu. Adică frumoasă, mare dar goală pe dinăuntru. Banii se învârt aiurea pentru că şi clickurile se învârt aiurea. Fiecare îi fură căciula celuilalt care ştie că a rămas descoperit dar se face că nu vede.
M-am gândit la asta când navigam eu prin site-ul Cotidianul care mi-a servit un banner la Vodafone. Cu sunet, că aşa ştiu advertiserii şi creativii să deranjeze clientul durându-i fix în părţi de voinţa acestuia de a nu fi deranjat cu un sunet pe care nu-l vrea să-l audă. Să presupunem însă că au tot dreptul să-şi vândă produsele cum vor ei, chiar şi cu sunet. Citesc ziarul fără să plătesc abonamentul, dar totul are un cost pe lumea asta.
Am dreptul şi eu să opresc sunetul. Bannerul, ca semn de respect pentru client, avea chiar şi un buton pentru asta. Click şi minune: sunetul se opreşte dar şi eu ajung în site-ul Vodafone de unde ies în următoarele trei secunde pentru că nu acolo voiam să ajung.
Morala: Vodafone a plătit ca fraierul pentru o afişare click care nu i-a adus nimic (înjurăturile nu se pun). Cotidianul a încasat ceea ce Vodafone a plătit, deşi nu i-a oferit acestuia nimic. Regia de publicitate care administrează spatiul pentru Cotidianul a încasat şi ea un procent din plata făcută de Vodafone. Uite cum nimicul se dovedeşte a fi foarte profitabil. La sfârşitul anului raportăm profituri în creştere, mai mulţi utilizatori bla bla bla. Tot înainte !
P.S. am dat refresh şi am testat bannerul de trei ori. De fiecare dată s-a întâmplat acelaşi lucru. Aşa că nu-mi spuneţi că nu există.
Tags: publicitate-online, vodafone
Latest Comments