Tag Archive for ‘presa’ at convex-concav

Tag Archive for 'presa'

Presa derapează pe urmele lui Orban

Published on December 19, 2007 in mase si media. 0 Comments

Ziaristul se deosebeşte de alte fiinţe prin faptul că atunci când vrea să facă dreptate nu se mai uită la injustiţiile pe care le face. Presa românească, pe urmele ministrului Orban, ignoră - a câta oară - codurile deontologice cu care se mândreşte la fel cum ignoră şi legislaţia privind protecţia minorului.

Informaţia în cazul Orban ar fi trebui să se oprească la faptul că ministrul a avut un accident şi că a fost accidentată o fată. Nici numele fetei şi nici poza ei nu trebuiau publicate prin ziare.

Tags: etica-in-presa, orban, presa

Jurnalispirit

Published on March 15, 2007 in mase si media. 10 Comments

Sunt încă la rubrica de lecturi unde descopăr citate absolut fabuloase pentru epoca de astăzi. Dacă la citatul de ieri am fost aproape convins că ceea ce a declarat premierul a fost opera unui consilier de imagine, la cel de azi nu ştiu dacă este vorba de un ziarist cu totul nepregătit reciclat la Gândul de la fosta Scânteia sau este un (de)serviciu de pr. Înclin totuşi spre prima variantă. O altă variantă: un ziarist local propulsat de acest articol în Gândul.

"Un popas in satul Bacaoani, comuna Muntenii de Jos, a prins pe nepregatite echipa care trudeste la ridicarea unei scoli din fonduri guvernamentale. Prima transa, de 3 miliarde lei vechi din totalul de 6, s-a consumat pentru studiul de fezabilitate si demararea efectiva a constructiei. Premierul a surprins la lucru zidarii, cerandu-le raspicat planul lucrarilor. A urmat apoi o baie de multime printre tarani. Batranele s-au rusinat de cum l-au recunoscut." (Gândul)

Iată un bun exemplu de cum se face presa de mare angajament şi de ce nivel jurnalistic tolerează ziare cu pretenţii. Să fiu rău şi să spun că fata asta s-a făcut ziarist pentru că lua note mari la compunere? Poate o învaţă băieţii de la Gândul ce este un lead într-o ştire să nu-l mai puna la sfârşit.

Tags: gandul, jurnalism, presa

Distribuţia politică a biletului în presă

Published on January 18, 2007 in mase si media and poli-ticuri. 1 Comment

Chestiunea cu biletul e spinoasă şi dovedeşte cel puţin un singur lucru: PNL plăteşte degeaba firma (firmele) de PR cu care lucrează. Să mai aşteptăm să se mai decanteze spiritele înainte de a comenta. Putem, până atunci, să facem o mică hartă politică a presei româneşti.

Cotidianul - zice că Băsescu i-a arătat lui Tăriceanu cartonaşul roz. Cum este roz, înseamnă că ziariştii de la Cotidianul rămân neutri şi aşteaptă să vadă încotro se îndreaptă lucrurile pentru a ştii cum să se orienteze şi ei. Editoriale uşor critice la adresa PNL, dar nu pe subiectul biletului.

Evenimentul zilei - îl vede deja demis sau demisionat pe premierul Tăriceanu într-un articol extrem de scurt. România liberă are o poziţie similară şi cere demisia premierului.

Jurnalul mizează pe un război şi prezintă ca ipoteze fie urmărirea penală a premierului, fie ieşirea de la guvernare a PD. Evident că Ion Cristoiu continuă subiectul în stilul său tradiţional (adică anti-Băsescu). Tema războiului apare şi în Adevărul care alocă puţin spaţiu subiectului ţinând cont de importanţa sa. Nimic în Adevărul despre faptul că premierul a minţit încă o dată afirmând iniţial că nu scris nici un bilet. Este prezentată opinia lui Dinu Patriciu care crede că biletul reprezintă ceva normal. Ziarul Ziua vorbeşte şi el (ce coincidenţă, nu-i aşa) despre un război între palate.

Marele CTP prezintă în Gândul interesul său pentru tenul bietei noastre ţări (lacrimi vă rugăm). Pentru a fi sigur că nu greşeşte, CTP îi acuză pe cei doi protagonişti ai biletului.

Cel mai haios ziar este însă Ziarul financiar care pune în deschidere pe site-ul său ştirea "Traian Băsescu acuzat de premier că este înconjurat de oligarhie". Ştim că ZF este un ziar financiar şi deci nu e obligatoriu să se priceapă la politică, dar măcar simţul ştirii şi ridicolului să-l avem.

OK, cam astea sunt ziarele care cât de cât contează în România. Să facem totalul: poziţia lui Băsescu a fost adoptată de două publicaţii: Ev. zilei şi România liberă. Poziţia premierului Tăriceanu (biletul că luptă între palate) a fost adoptată de trei publicaţii (Jurnalul naţional, Ziua, Adevărul). Avem un ziar neutru (Cotidianul), unul care-i acuză pe amândoi (Gândul). Pe ZF (care publică pe site şi un articol despre declaraţiile lui Băsescu) nu ştiu unde să-l încadrez. Să nu-l numărăm deşi este uşor pro-Tăriceanu pe acest subiect.

Cum Cotidianul făcea aluzie la fotbal, clasamentul este:
1. Tăriceanu - 3 victorii, 2 înfrângeri, 2 egaluri (golaveraj superior prin articolul din ZF).
2. Băsescu - 2 victorii, 3 înfrângeri, 2 egaluri

Tags: basescu, biletul, presa, tariceanu

Presă, biserică şi armată

Published on December 14, 2006 in filosofii cotidiene and mase si media. 1 Comment

Am ajuns să fiu scepticul de serviciul al presei române. Da, ştiu că sunt încrezut, elitist şi cum mai vreţi voi. Da, ştiu că nu e bine să generalizăm dar eu cred că afirmaţia că jurnalismul românesc e la pământ nu o exclude pe cea care spune că unii ziarişti sunt buni. Este la fel ca şi cu învăţământul românesc. Dă vârfuri, dar masa este (sub)mediocră.

E timpul ca presa românească să iasă din satisfacţia sondajelor de opinie care arată la unison că populaţia are încredere în presă. E ciudat cum statisticile sunt bune doar să-ţi justifice impotenţa. Ideologia lui merge şi aşa bântuie prin presa românească.

Populaţia avea şi are încredere şi în Biserica Ortodoxă Română. Asta nu schimbă cu nimic situaţia BOR şi nici nu o face o instuţie reformată peste noapte. Populaţia avea şi are încredere şi în Armată. Asta nu a însemnat că ani de zile după 1990, Armata română nu era prost pregatită, prost echipată, o pierdere de timp şi o bătaie de joc. Este simptomatic că aceste trei instituţii, bine poziţionate în preferinţele românilor, sunt incapabile să se reformeze (exceptând poate armata care nu a avut încotro odată cu intrarea în NATO).

Presa românească crede că dacă schimbă layout-ul şi formatul publicaţiilor se şi reformează. Dar, ca şi în cazul Armatei şi a BOR, nu forma este problema ci substanţa. Iar substanţa este dată de oameni (aceiaşi care se rulează, reciclează, reutilizează) periodic, la fiecare x milioane de dolari aruncate pe piaţă. Jurnaliştii, acesti nomazi ai României contemporane, care trec prin pix şi tastatură tot ceea ce şeful lor le indică să atace. Gata să ridice tabăra şi să-şi schimbe locul imediat ce nu mai este nimic de muls sau nimic de atacat.

Culmea tristeţei, singurul loc în care nu eşti obligat, ca ziarist, să faci compromisuri puternicilor zilei astăzi este departamentul de politică externă. Îi invidiez pe aceşti ziarişti care nu au vânţii, becalii, voiculeştii şi patricii care să le spună despre cine şi cum să scrie şi care au marele avantaj să vadă cât de tristă şi absurdă e lumea în care trăim, cum moartea ne pândeşte şi ne face cu ochiul până şi din fluxurile Reuters sau AFP.

Update: azi şi Zoso scrie despre situaţia din presa românească.

Tags: jurnalism, presa, ziaristi

Idoli, idolatri în presa ca o sectă

Published on October 25, 2006 in filosofii cotidiene and mase si media. 0 Comments

Câteva evenimente din ultimele zile m-au făcut să mă gândesc din nou la atitudinea românilor faţă de idoli. Sunt românii idolatri? Înclin să cred că da. Mitologia contemporană românească este populată cu personaje bine conturate ca Băsescu, Becali, Mona Muscă, Irinel Columbeanu, Adi copilul minune sau cum îl mai cheamă pe el acum; cu personaje generice: descurcăreţul, şmecherul etc.
Din când în când, în această mitologie apar personaje marginale ca Liiceanu, Pleşu, Sorin Antohi. Şi sunt marginale nu pentru că ei sunt intelectuali sau pentru că publicul lor este restrâns ci pentru că mitologia contemporană are o altă caracteristică importantă: este volatilă. Azi poţi face parte dintre cei aleşi, mâine nu. Unii sunt angajaţi la timp plin, alţii la timp parţial. Unii vor ieşi la pensie din postura lor de zei, alţii vor prinde viaţa amară a şomajului.
Românii nu pot trăi fără idoli iar raportările pe care le fac cu privire la aceştia sunt pline de inconsecvenţă şi nu pot fi justificate raţional.
Românul e idolatru într-o formă ciudată: el ori (îi) acceptă orice de la zeul său şi îi iartă totul, ori nu-i iartă nimic. La cel mai mic semn de slăbiciune, îl aruncă de pe soclu. Exemple: Mona Muscă (deja exemplul meu favorit când vorbesc despre România) este unul dintre politicienii care au făcut cel mai mult pentru România. Un mic pas greşit şi lumea s-a răsculat. Becali poate face orice: privirile admirative ale românilor îl vor însoţi pretutindeni. El deja pune în pericol două personaje abonate pe viaţă la statutul de zei: şmecherul şi descurcăreţul, personaje pe care pare că le contopeşte într-unul singur. Băsescu: cei mai mulţi îi permit orice. Ceilalţi nu-i permit nimic. Nici să respire. Sorin Antohi: intrat provizoriu în Panteon, este aparat cu o înverşunare ciudată. Nici dosarul lui la Securitate, nici faptul că a minţit 10 ani, declarând că are un doctorat pe care nu-l avea, nu înseamnă nimic. Pentru infinit amuzament, iată ce scrie un editorialist despre cazul Antohi comparat cu Muscă:

"(…) Dar paralela cu Sorin Antohi ar trebui sa se opreasca aici. A urmat, in cazul Monei Musca, judecata rece care a trimis-o, evident, in zona imoralitatii, nume de cod „duplicitate“. Cu Sorin Antohi e altceva. El beneficiaza, din partea noastra, de un statut infinit mai inalt. Antohi e amoral prin definitie. In fond, decanul demisionar de la CEU n-a pacalit cu adevarat pe nimeni. Nu dupa 1989 (…)". (Pavel Lucescu, Cotidianul)

Ok, şi ajungem acum la o altă problemă: de ce atitudinea românilor faţă de idoli este atât de inconstantă? De ce îi judecă pe unii cu o măsură iar pe ceilalţi cu alta?
Din cauza presei care a devenit pentru români un soi de biserică. Deosebirea faţă de cealaltă este că în ea poţi să fluieri, la nevoie să şi dai cu huo şi că ea se ocupă nu de Dumnezeu ci de dumnezeii pe care, cu o placere masochistă, ii alegem, creem şi suportăm zi de zi. Pentru că ea, presa, nu are nici un standard etic în general (şi da, deşi probabi puţini ziarişti ştiu, etica înseamnă şi altceva decât etica jurnalistică), pentru că vorbim total greşit când analizăm discursul de presă doar din perspectivă etică ignorând axiologia. Ce face presa azi? Totul pentru a-şi conserva statul ei de sectă care-i permite să scoată bani. Diferenţe între ea şi MISA (de exemplu)? De marketing. Urina presei e mai frumos ambalată, mirositoare şi conţine mai mulţi aditivi şi conservanţi decât urina lui guru. Dar este ea mai sănătoasă?

Tags: antohi, basescu, idoli, musca, presa

convex-concav