Tag Archive for 'pd'

PDL, o tentaţie la eşalonul 2 din PNL

Apariţia Partidului Democrat Liberal (PDL) compus din PD şi PLD lui Stolojan la care se adaugă voinţa lui Băsescu nu este neapărat un lucru rău pentru cele două partide. Tratat cu ironie de PNL, noul partid ar putea să le facă liberalilor viaţa grea.

Figuri ca Stoica şi Stolojan  vor revitaliza un PD amorţit şi lipsit de iniţiativă şi aşteptând miracole doar de la Băsescu.

Constituirea noului partid constituie un semnal clar spre eşalonul doi şi spre baza PNL. O asemenea construcţie nu poate să nu obţină voturi. Aşa că liberalii care vor vrea să-şi conserve anumite poziţii la care procentele PNL nu le permite să spere, vor fi foarte tentaţi să facă pasul. Până acum, PLD nu părea o soluţie prea bună de transfer. Nici după rezultatele la alegerile europarlamentare, PLD nu era suficient de convingător pentru liberalii nemulţumiţi de socialismului spre care-i conduce Tăriceanu.

Acum, un partid de minim 30% dar care poate atinge spre 45% este inifinit o soluţie mai bună.

Tags: , , ,

Related posts

Ziua cârtiţei

1 aprilie 2007 nu a fost ziua păcălelilor pentru România ci ziua cârtiţei. Cred că toată lumea cunoaşte filmul Ziua cârtiţei în care un meteorolog se trezeşte pentru a lua de la capăt şi de la capăt aceleaşi întâmplări până ajunge să ia deciziile corecte. Dacă acest film ar fi cu politicieni, atunci rolul principalar fi adjudecat de premierul Tăriceanu care în fiecare zi iese cu un alt discurs încercând să găsească soluţia corectă. Şi aici se opreşte asemănarea cu filmul menţionat. Pentru că premierul repetă acelaşi greşeli fără a evolua decât aparent.

Scoaterea PD de la guvernare şi alianţa pe care nu are cum s-o evite cu PSD este o catastrofă politică şi morală. O decizie, incontestabil bună pe termen scurt pentru premier şi pentru PNL. Dar pe termen lung? Într-un an vom avea alegeri pe care premierul nu le mai poate amâna ca pe cele europene. Ce se va întâmpla apoi? Care vor fi opţiunile PNL? Vi se pare că s-a reformat PSD de când a pierdut alegerile? Vi se pare că se va reforma PSD în următorul an? Crede cineva că PNL va câştiga capital electoral într-un an de guvernare minoritară în care toate partidele vor avea interesul să-l atace, în care guvernarea de unul singur îl va eroda mai rău decât până acum?

Eu nu cred toate acestea. Sunt absolut sigur că PSD nu s-a reformat şi nu se va  reforma. Nu cred că PSD este sau va fi frecventabil. Nu cred că PNL va câştiga capital electoral. Nu cred că o bună parte din electoratul PNL va înghiţi alianţa cu PSD. După cum nu cred că după următoarele alegeri vom avea un partid care va avea suficiente voturi pentru a forma singur noul guvern. Suntem condamnaţi la o coaliţie. Care vor fi opţiunile PNL după alegeri? Care va fi coaliţia în care PNL poate intra? Tot cu PSD? Care va fi preţul?

Tăriceanu a dovedit încă o dată că este un foarte prost manager, ancorat în decizii pe termen scurt, lipsit de viziune. Tăriceanu nu este decât o plastilină care se mulează pe viziunile altora. Pe viziunea lui Băsescu şi Stolojan când Alianţa DA a câştigat alegerile, pe viziunea lui Patriciu apoi şi acum pe viziunea lui Voiculescu sau a lui Hrebenciuc. Este un simbiot.

Decizia lui  de a se alia cu PSD (chiar fără un document parafat, tot o alianţă este, să nu ne mai ascundem după degete) a lăsat PNL fără identitate, fără teme importante ale discursului său politic. A tăiat o bună parte din istoria acestui partid pe care l-a redus de la dimensiunea sa de partid istoric la una de partid de circumstanţă. Nu mai este un partid care face istorie ci unul care se adaptează la istorie. Dacă liberalii au rezistat anilor de comunism de dragul unor principii, liberalii lui Tăriceanu au făcut trocul ruşinii: principii pentru un scaun.

Cei care susţin decizia lui Tăriceanu ar trebui să se întrebe ce stă în spatele aprobării lor? Ura împotriva lui Băsescu? Este suficient? Eu zic că nu.

Scoaterea PD de la guvernare i-a oferit acestui partid o poziţie la care nu visa şi de care, dacă este inteligent, poate profita cu succes. PD se poate lăuda cu succesele guvernării şi arunca toate problemele ei în curtea liberalilor. Poate ataca liniştit toate deciziile liberalilor pentru că acum nu-i costă nimic.  Poate ataca electoratul liberal reproşând acestui partid alianţa cu PSD. Abia acum, PD poate deveni un partid de dreapta. O să-mi spuneţi că oricum PD lua beneficiile guvernări, dar cel puţin PNL nu-şi pierdea din electorat şi avea un adversar mai puţin.

1 aprilie este Ziua cârtiţei şi pentru că a aruncat România în întunericul compromisului oribil, a colaborării cu PSD, partidul responsabil în ochii mei pentru prelungirea mizeriei ceauşiste ani buni după revoluţie, pentru mineriade, pentru scoaterea economiei de pe harta tuturor marilor investitori şi pot continua la nesfârşit. Nu Băsescu a readus în prim plan PSD ci Tăriceanu şi liberalii. O decizie pe care ei nu şi-o vor asuma dar care va fi percepută că atare. O lectură a ultimului sondaj IMAS arată că premierul a luat o decizie împotriva voinţei electoratului care prefera ca rezolvarea crizei să se fii făcut prin continuarea Alianţei DA.

1 aprilie este Ziua cârtiţei şi pentru că partidul în care am crezut 17 ani a fost infestat de cârtiţele comunismului.

Tags: , , , ,

Related posts

Pierdut alianţă. O declar nulă

OK, ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat. PD a decis să meargă singur la alegerile pentru Parlamentul european ceea ce a provocat o mirare ipocrită în tabăra PNL. Să fim sinceri: alianţa DA nu funcţionează nici măcar în visele liderilor liberali sau democraţi. Ceea ce ţine încă cele două partide împreună este şantajul reciproc (votăm suspendarea preşedintelui dacă… vs. părăsim alianţa dacă…, votăm suspendarea preşedintelui dacă… vs. candidăm singuri pentru parlamentul european dacă…). Măcar o temă de şantaj a dispărut din discursul PD iar PNL şi-a permis să pună în practică imediat una din ameninţări votând pentru modificarea legii referendumului alături de PSD, PC şi România Mare. Liberalism de înaltă ţinută.

Şi mai este ceva care ţine cele două partide încă împreună: grija pentru scaunul propriu şi dispreţul faţă de electorat. Doar în România alegerile anticipate sunt considerate o catastrofă (restul lumii crede că este un exerciţiu democratic), doar în România ne e frică să mergem să vedem dacă electoratul ne mai votează sau nu.

Premierul Tăriceanu a declarat imediat una din inepţiile sale obişnuite (încă mă întreb cine naiba le face PR-ul celor de la PNL): "cred ca ar fi fost normal ca PD sa incerce sa ne ducem pana la capat mandatul pe care ni l-au incredintat cetatenii". Ce dacă cetăţenii nu au mandatat PD şi PNL să meargă împreună în alegeri pentru Parlamentul European. Ba mai mult, a sugerat că deja PD a ieşit de la guvernare, ceea ce eu sincer nu am auzit. Poate e un act ratat cum a fost cel al domnului Geoană despre ofiţerii sub acoperire.

PD şi PNL au lăsat impresia că sunt ca o familie cu copii în care soţii nu se mai înţeleg de mult şi, din când în când, se mai şi altoiesc pentru că bătaia e ruptă din rai. O familie în care ideea de divorţ nu se pune pentru că o să sufere copiii. Problema este că Alianţa DA are copii majori. Şi ei ştiu că părinţii nu se mai iubesc de mult în ciuda zâmbetelor stinghere pe care le aruncă.

Din punctul meu de vedere, participarea pe liste separate este o idee bună dar prezintă un mic pericol. Ideea este bună pentru că va permite fiecărui partid să vadă exact cum stă în preferinţele electoratului. Poate PD se crede mai puternic decât este. Poate PSD o să vadă cam ce nivel de susţinere are.
Pericolul este ca toată campania care se va purta să fie făcută în jurul preşedintelui Băsescu. El nu are nici o treabă cu Parlamentul european. Ar trebui să discutăm programe şi să vedem ce fel de oameni trimitem acolo. Dacă partidele vor continua să fie polarizate în jurul subiectului Băsescu, atunci alegerile din mai vor fi un exerciţiu ratat.

Tags: , , ,

Related posts

Politică, sociologie şi media

Nu aveam chef să scriu despre politică şi despre media dar nu mă pot abţine.
Să începem cu politica: nu cunoaşte nimeni o agenţie de PR pentru PNL? Clar aia care sunt angajaţi acum nu prea reuşesc să-şi facă treaba. În plină criză de imagine, când totul ar trebui să zbârnâie şi declaraţiile să fie armonizate, liberalii ies în presă cu următoarele poziţii:

- Varujan Vosganian, purtător de cuvânt al PNL: liberalii îl aşteaptă pe Stolojan la discuţii
- Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte PNL, premier: îi invită pe adepţii platformei Stolojan (deci şi pe Stolojan pentru că logica ne spune că nu avem nici un motiv să credem că Stolojan nu este adeptul său) să plece la PD.

Purtătorul de cuvânt vs. preşedintele partidului. Amândoi cu poziţia oficială a PNL. Care poziţie oficială nu este. A dispărut. OK, poate domnul Tăriceanu e nervos şi nu poate fi stăpânit. Dar domnii/doamnele de la departementul de imagine l-ar putea ruga pe domnul Vosganian, care pare mai înţelept, să se abţină.

Partea de media: presa din România a publicat două sondaje: unul realizat de Insomar despre credibilitate miniştri, instituţii şi opţiuni de vot ale românilor. Un al doilea, realizat de Biroul de Cercetări Sociale cu tema: alegeri anticipate, opţiuni de vot, părerea despre platforma Stolojan. Mass-media românească, în credulitatea ei maladivă (ca să fim drăguţi şi să nu scriem tembelă) publică cele două rezultate dar uită o informaţie esenţială: cine a comandat şi plătit aceste sondaje. Este o informaţie pe care o consider extrem de importantă şi fără de care, pentru mine ca şi cititor, credibilitatea sondajelor poate fi pusă în discuţie.

Prin publicaţiile pe care le citesc:
Hotnews: nu menţionează cine a comandat sondajele
Realitatea TV: idem
România liberă: anunţă că sondajul BCS a fost comandat de Fundaţia Societatea Civilă

Ok, acum cine este Fundaţia Societate Civilă? Mister total, pe ziaristul de la România liberă care a menţionat sursa, nu-l stresează subiectul. Pe ceilalţi nu-i stresează nimic. O cautare pe Google ne duce în site-ul Fundaţiei "Societatea Civilă" unde găsim ca preşedinte pe Alexandru Paleologu. Alţi membri ai fundaţiei trimit tot către PNL: Costea Munteanu, Dan Oprescu. Practic, totul mă lasă să cred că sondajul BCS a fost de fapt comandat de către PNL. Sau dacă nu este cazul, atunci - dat fiind membrii acestei fundaţii - mi se dau toate motivele să cred că acest sondaj este puţin credibil. Faptul că Stolojan iese prost iar Tăriceanu relativ bine, mi se pare acum cu mult mai explicabil.

Să trecem acum la sociologie: iată rezultatele date de cele două institute la întrebarea: cu cine aţi vota dacă PNL şi PD ar candida separat (răspunsuri date doar de alegătorii Alianţei DA):

Insomar: PD - 66%; PNL - 32% (realizat între 14-19 noiembrie 2006).
BCS: PD - 54%; PNL - 40% (realizat între 7-13 noiembrie 2006).

Mie diferenţele mi se par prea mari. Sunt 12% care nu ştiu dacă pot fi explicate sociologic, dat fiind diferenţa mică în perioada de realizare ale celor două sondaje. În concluzie, unul dintre ele e fals. Rămâne să vedem care :)

Tags: , ,

Related posts