Creşterea lui Gigi Becali în sondaje şi foarte probabila lui intrare în Parlament a început să zgândăre conştiinţele unora din comentatorii politici sau editorialiştii români. Becali ca politician este o creaţie a trădării intelectualilor şi a presei. Atât intelectualii cât şi presa poartă stigmatul oportunismului. Alegătorilor lui Becali le putem găsi o mulţime de scuze: faptul că nu au cultură politică, nostalgia dupa comunism, fundamentalismul religios sau lipsa de educaţie.
Intelectualii care au sărit în barca lui Becali, cei care-i scriu cele trei doctrine care amestecate să compună o doctrină mare, nu pot invoca nici o scuză. Ştiu foarte bine pe cine servesc. Cunosc mârlănia, impostura în slujba căreia s-au pus. Paradoxul becalian este că un om care-şi îmbracă impostura tot timpul într-un discurs religios este înconjurat de copii ale lui Iuda. Dacă Biblia ar fi rescrisă astăzi într-o versiune modernă, sunt sigur că Iuda ar fi reprezentat ca un intelectual. Faptul că generaţii viitoare vor vorbi poate despre trădarea lor, că vor avea copii care vor trebui poate să poarte o vină care nu le aparţine, nu-i sperie. Nu îi sperie pentru că, crezând ad-litteram în teoriile despre sfârşitul istoriei, intectualii din slujba lui Becali - ca de altfel toţi intelectualii care trădează oriunde în lumea asta - nu se tem de judecata acesteia. Cum să te temi de ceva care nu va mai exista?
Ca şi intelectualii, presa continuă să se bălăcească în ipocrizie. E frumos să scrii editoriale în care să te vaiţi despre pericolul ascensiunii lui Becali. În acelaşi timp, ziarul care-ţi publică editorialul, scrie x ştiri laudative despre Becali (de multe ori pe prima pagină) care anulează efectul editorialului tău. Iar editorialiştii au de multe ori putere într-un ziar. Mulţi sunt redactori şefi. Dar nu fac nimic pentru a pune capăt duplicităţii. Ei permit ştirile laudative despre Becali pentru că ştiu că asta vinde ziarul. Dar oare doar Becali vinde ziarul?
Ziaristul român explică cu lux de amănunte toate gafele lui Băsescu, analizează ADN-ul fiecărei lacrimi pe care acesta o varsă. Armate de sociologi, psihologi şi tot felul de alţi specialişti sunt chemaţi să analizeze fiecare gest. Opinia ziaristului transpare total pentru ca voi, cititorii, să vedeţi clar că eu, ziaristul, nu sunt de acord cu Băsescu, mă enervează gesturile lui.
În schimb, ştirile despre Becali sunt date fără nici o opinie. Când e vorba despre Becali, brusc se descoperă în cititor un personaj intelegent care poate să găsească singur impostura sau ridicolul. Becali este ca o integramă, ca un joc de sudoku.
Şi în tot acest timp, o societate civilă muribundă se războieşte cu Mona Musca şi Carol Sebastian. Hotărât lucru, suntem un popor lipsit de instincte !
Tags: becali, intelectuali, jurnalism
Latest Comments