Orice guvernare se confruntă cu probleme. Modul de a face faţă acestor probleme indică diferenţa dintre o guvernare puternică şi una slabă. Una din caracteristicele majore a guvernărilor slabe este apelul la teoria conspiraţiei şi inventarea "duşmanului de clasă". O astfel de guvernare tinde, natural, să-şi conserve prezenţa la putere. Doar că nu poate, aşa cum poate o guvernare puternică, să identifice sursa problemelor în ea însăşi şi să facă schimbările necesare care să o întărească. Dacă ar face asta s-ar prăbuşi. Ar fi ca un fel de sabordaj. De aceea, guvernările slabe identifică alţi vinovaţi pentru a-şi justifica impotenţa politică.
Duşmanul de clasă inventat de o guvernare slabă nu trebuie să fie neapărat o persoană. Ea poate fi ceea ce profii de română numesc cu nedisimulată plăcere personajul colectiv. El poate fi un concept, el poate fi o instituţie etc.
Din instituţia duşmanului de clasă rezultă şi grija cea mai mare a guvernării slabe imaginea externă. Pentru o guvernare puternică, imaginea externă este secundară. Pentru că puterea şi legitimitatea ei este dată de imaginea internă. De ceea ce cred şi văd cei care votează. Doar guvernările slabe îşi caută legitimitatea şi puterea în imaginea externă.
Aşa că v-aş propune un exerciţiu: să identificăm împreună care sunt duşmanii de clasă ai guvernării Tăriceanu? Care sunt acele elemente duşmănoase, fără o origine sănătoasă, care trebuie identificate şi înfierate? O să încep eu:
- Băsescu (nu necesită explicaţii)
- Monica Macovei
- Agenţia de presă Reuters
- pragul electoral
- electoratul în general
- intelectualul
-
-
-
…
Latest Comments