Tag Archive for 'dictatura'

Regele e gol!

Liberalii, în deplină lipsă de idei, de carismă şi de lideri au reuşit să mai emită o pretenţie de modificare a Constituţiei. Ei vor acum un regim parlamentar, care să aibă ca principală sarcină alegerea unui preşedinte. Singura soluţie de a scăpa de Băsescu. Ziarele se inflamează, democraţii (PD) simt nevoie să-l apere pe prezident.

Ia să vedem acum ce justificare a dat marele specialist în liberalism, Călin Popescu Tăriceanu:

„Arhitectura constitutionala contine ambiguitati care genereaza doi poli ai Executivului, Guvernul si Presedintia, (…) cind atributiile nu sint bine definite si exista interpretari diferite ale Constitutiei, conflictele si derapajele nu pot fi evitate (…), actualul sistem a grevat buna functionare a unora dintre institutiile statului roman, a creat confuzie printre cetateni si la nivelul UE“. Premierul a mai aratat ca in Romania „unii incearca sa acumuleze puterea in miinile unui grup sau ale unei singure persoane“ si a mentionat ca acest lucru i se pare inacceptabil. (sursa Cotidianul)

Observaţii
1. Când eşti jos în sondajele de opinie, cânt ratezi un referendum de demitere a lui Băsescu cu un scor zdrobitor negativ, înăinte să lansezi dispute tâmpite, gândeşte-te măcar trei minute sau discută naibi cu consilierii aia de imagine care-ţi scriu pe bileţele să te concentrezi pe economic şi nu pe politic. Ca să avem republică parlamentară, trebuie schimbată constituţia. Ca să o schimbăm, boborul trebuie să fie de acord. Ori acum, foarte clar, boborul nu e de acord. Vrea să-şi aleagă preşedintele. În concluzie, mai marcăm o temă nepopoluară ca să mai pierdem în sondaje.

2. Premierul se teme de dictatură.  Ce oroare ! Băsescu se pregăteşte să ne ia pielea. Acum, pentru cei slabi de înger, să reamintim că Băsescu nu poate da legi. Tăriceanu da. Ia uitaţi aici ce se află pe agenda marelui liberal şi degrabă sperietoriu de dictatură:

- una bucată referendum împotriva de suspendare a preşedintelui în ciuda unei decizii a Curţii Constituţionale care spunea că nu există încălcări grave ale Constituţiei, deci nici un motiv legal de suspendare.
- x modificări ale legii referendumului  (votate şi de partidul pe care cu onor îl conduce şi care foloseşte o versiune fără licenţă a conceptului de liberalism) până când au reuşit să treacă de Curtea Constituţională. Scopul modificărilor: crearea unei legi împotriva unui singur om, întâmplător, a preşedintelui Băsescu.
- modificarea legii pentru a-i bloca lui Băsescu apariţiile la televizor în campanie pentru referendum. Asta mână în mână cu prietenii lor de la PSD
- amânarea alegerilor pentru Parlamentul European pe motivul că aşa vor muşchii mei şi că oricum mi se rupe de Europa aia de care vorbesc. Singura şansă a României a fost că Europei nu i se rupe de ea şi a fixat o dată limită pentru euroalegeri, dată care sperăm să le arate liberaliilor cât de liberali sunt iar domnului Watson de ce liberalismul reprezintă cât reprezintă în Parlamentul European. Evident că motivul amânări nu a dispărut şi alegerile europene îl vor avea ca protagonist tot pe Băsescu. Decizia a fost luată fără consultarea propriului partid. Tot din profundă frică faţă de dictatură.
- nerespectarea unei decizii judecătoreşti prin desfiinţarea ANRC şi reânfiinâarea aceleiaşi instituţii, sub un alt nume, pentru prietenul domnului Tăriceanu
- şi, bomboana de pe tort, liberalismul liberalismului,  interzicerea sondajelor de opinie în campania electorală, făcând din România singura ţară membră UE  şi NATO  cu o asemenea aberaţie legislativă (cel puţin după ştiinţa mea). Ca să fim sinceri, iniţial propunerea a plecat de la PRM dar liberalii nu au văzut nici o îngrădire a drepturilor cetăţeneşti. Noi blogurile, aşteptăm cu interes comunicatele de la institutele de sondare a opiniei publice. Pe noi încă nu ne-a lovit interdicţia iar unii dintre noi au scăptat de sub jurisdicţia românească.

Aştept de la criticii lui Băsescu să-mi arate, concret, cu fapte, cum încearcă Băsescu să introducă dictatura în România. Când spun fapte, înseamnă fapte nu zvonuri.

Până una alta, mă întreb, uitându-mă în lunga listă de infracţiuni semnalată mai sus, dacă Tăriceanu când vorbeşte de interese de grup şi autoritarism se referă de fapt la sine.

update: Mircea Kivu spune că o prevedere asemănătoare mai există în Luxembourg.

pe acelaşi subiect: Traian Radu Ungureanu

Tags: , , , ,

Related posts

Dictatura noastră e mai bună decât a voastră

Un slujbaş al cuplului Ceauşescu urlă liber în Parlamentul României pentru a atrage atenţia asupra instaurări dictaturii în ţara noastră scumpă şi dragă. El, care s-a dezvoltat şi care a slujit o dictatură aproape o viaţă întreagă, ne cere să ne încredem în mirosul lui fin. Nasul meu, zice el, poate mirosi dictatura mai bine decât oricine. Pentru că mă miros zilnic.

Un partid care a adus (şi nu doar o dată) minerii în Bucureşti pentru a călca în picioare persoanele care manifestau faţă de continuarea dictaturii comuniste învelită în stanion iliescu, ne cere şi el să protestăm faţă de instaurarea dictaturii în România. Un partid care a plătit presa să tacă, care a creat specia baronilor locali, care a cărat alegătorii dintr-o secţie de votare în alta, care a ridicat prezenţa la vot la ultimul referendum (cel cu votarea Constituţiei) la un nivel care a făcut ca statistica să fie o ştiinţă castrată în .ro, ne învaţă cum este democraţia.

Pe scurt, România e în pericol. Dictatura poate să fie instaurată imediat. Şi nu este armata sau poliţia care va da o lovitură de stat. Nu, de dictatură se fac vinovate în .ro două persoane: Monica Macovei şi Traian Băsescu. De prima suntem aproape gata să scăpăm. O moţiune simplă împotriva ei a fost adoptată de către Senat cu sprijinul unor trădători care au declarat că vor vota împotrivă şi au votat pentru. Nici nu contează partidul, deşi toată lumea îl bănuieşte. Se cere acum demisia ei de onoare. Pe care probabil şi-o va da într-un final.

Nu, asta nu este un scenariu de benzi desenate, nu este o continuare la Superman. Parlamentul României este ferm convins că doi oameni pot instaura o dictatură într-o ţară membră a Uniunii Europene. Iar Casa Poporului este destul de mare pentru a cuprinde ridicolul.

Votul de azi pune într-o postură delicată pe cel care a făcut până acum joc dublu şi a fost când aliat cu PD, când aliat cu opoziţia: Călin Popescu Tăriceanu. PC, cu care se pipăia pe sub masă la Guvern, a anunţat că dacă Monica Macovei nu va fi demisă va urma moţiunea de cenzură. Un capitol unde premierul stă destul de prost dacă parlamentarii sunt nervoşi (şi ei arată că sunt). Dacă o va demite sau dacă va demisiona, premierul pică foarte prost în faţa aliaţilor europeni de partea cărora se laudă că este, în contrapartidă la axa pro-americană a preşedintelui Băsescu. Cum poţi să fii pro-european şi să demiţi/laşi demis ministrul cel mai apreciat la Bruxelles? România este membră a UE cu sprijinul decisiv al Monicăi Macovei. Dar, până la urmă: suntem suverani, ne doare fix undeva de UE şi de toate mofturile ei.

În fapt, putem vorbi de dictatura în România. Dar ea nu este instaurată de preşedintele Băsescu şi/sau de Monica Macovei ci de Parlamentul României. Faptul că nimeni nu poate trage Parlamentul la răspundere (mă întreb dacă asta nu încalcă Constituţia din moment ce Parlamentul e deasupra legii) îi face pe parlamentari să creadă că-şi pot permite orice. Parlamentarii trăiesc în iluzia reprezentativităţii. Noi suntem poporul! Dictatura noastră e mai bună decât a lor, e mai democratică. Pentru că, aşa cum calcula domnul Crin Antonescu:

O mică aritmetică care nu este chiar aşa în glumă, trebuie să-i aduc aminte domnului preşedinte că dânsul a luat cu chiu cu vai şi cu voturile domnului Vadim Tudor, vreo 51 la sută, iar noi împreună am luat sută la sută din voturile electoratului

Din păcate, 100% invocat de domnul Crin Antonescu nu se regăseşte şi în ce crede poporul despre domnia sa şi despre colegii săi. Dacă parlamentarii ar trebui să fie aleşi cu voturile a 51% din alegători, mă îndoiesc că scaunele ar fi ocupate. Toate sondajele de opinie plasează Parlamentul pe (sau aproape de) ultimul loc la capitolul încredere.

Lumea invocă democraţia atunci când vorbeşte de iniţiativele Parlamentului dar problema este tocmai că democraţia este un simulacru în Parlament. Trăim, de fapt, în minciună. Asta pentru că democraţia înseamnă printre altele şi responsabilitate şi grijă faţă de ceea ce crede electoratul. Ceea ce lipseşte total Parlamentului care dărâmă miniştrii de justiţie pentru a pune în loc, de exemplu, legi pentru clientelă. Nu ar fi o idee bună ca la următoarele alegeri să introducem în urnă doar buletine goale sau ştampilate în toate căsuţele? Poate aşa se vor trezi din iluzia lui 100%.

Tags: , , ,

Related posts