Tag Archive for 'cotidianul'

Moartea creşte tirajul

Lipsa de etică loveşte cu puterea unui tun, se întinde ca o plagă chiar şi în ziare care păreau a fi altfel. Cotidianul publică azi pe site-ul său de internet un mesaj audio de adio al fostului subprefect de Iaşi, Florin Ungureanu. Mesajul este înregistrat cu puţin timp înainte ca subprefectul să se sinucidă. Aşa cum puteţi remarca, drama unei familii este, în opinia gazetarilor de la Cotidianul, un subiect de interes public.

Se pare că România este condamnată să aibă o lege care să reglementeze activitatea presei pentru că suntem o ţară unde ziariştii nu au nici cea mai mică mustrare de conştiinţă. Până una alta, să urăm bun venit ziarului Cotidianul în clubul distins al tabloidelor alături de Libertatea şi Averea.

Un alt exemplu că acea chestie numită Clubul Român de Presă este o inutilitate absolută. Un asemenea gest în presa canadiană era urmat brusc de scuze, demisii şi demiterii. Să mai aşteptăm o zi şi să sperăm că cineva se va sesiza acolo.

Tags: , ,

Related posts

Publicitari din toate ţările, opriţi-vă!

Azi am renunţat să mai citesc ediţia on-line a ziarului Cotidianul din cauza excesului de zel al departamentului lor de marketing care şi-a unit eforturile cu cineva care se ocupă de site-ul lor web. Aşa am ajuns să primesc la orice click o invitaţie de a deveni Moş Crăciun şi să cumpăr, la pachet, 24 de cărţi din colecţia Cotidianul 2007.

Dincolo de faptul că un advertiser deştept nu serveşte unui cititor din Canada o reclamă când nu poate oferi un sistem de plată on-line (ziarul te pune să-ţi laşi numărul de telefon şi să aştepţi să fii sunat de cineva), un advertiser ar trebui să aibă bunul simţ să nu-mi servească de fiecare dată când dau un click aceeaşi reclamă care-mi acoperă tot textul articolului pe care vreau să-l citesc. În plus, x-ul de închis drăcovenia este atât de pitit după un alt banner încât trebuie să faci scroll ca să-l găseşti.

cotidianul

Dragii mei, dacă veţi avea pagini vizitate astăzi, atunci este un semn clar că majoritatea cititorilor voştri sunt masochişti. Tot înainte.

Tags: ,

Related posts

Mari români, români aşteptaţi, români expiraţi

Deşi pare prezentată ca o contrapondere la "Generaţia aşteptată" iniţiativa Cotidianul de a prezenta "Generaţia expirată" pare şi o replică la "Mari români" (iniţiativa TVR soldată cu alegerea lui Ştefan cel Mare ca cel mai mare român). Plecând cu un discurs al lui Neagu Djuvara, Cotidianul îşi propune să arate "agenţii de elită ai stagnării".

"Proiectul ofera pentru inceput sapte sectiuni (politica, justitie, religie, cultura, sport, stiinta plus, o categorie „soft“ a Generatiei Expirate, show-bizul). Aceste sectiuni pot fi suplimentate cu altele, ca urmare a propunerilor votantilor. Listele vor sta pe site minim doua saptamini pentru vot, urmind ca dupa aceea ele sa fie publicate si in ziar, in varianta validata si actualizata."

Părerea mea este că o astfel de iniţiativă este mai benefică pentru România decât celelalte menţionate în debutul acestui post. Asta pentru că România este ceea ce este (sau mai exact este ceea ce nu este) datorită acestor persoane care au ocupat/ocupă posturi pentru care nu sunt competenţi. Rolul lui Ştefan cel Mare în realitatea României de azi este zero compartiv cu cel al Patriarhului (aka preafercitul) Teoctist. România este în mizerie din cauză că incompetenţa este (încă) , promovată în locul competenţei, din cauză că o diplomă este (încă) mai mult valorificată decât o expertiză, pentru că tupeul este (încă) mai important decât bunul simţ.

Cât priveşte numele vehiculate în prezent: am mari dubii la secţiunea ştiinţă. Din discuţiile mele cu prieteni care lucrează în cercetare pe platforma Măgurele ar părea că acolo ar fi un bun subiect de anchetă. Partea de cultură: cei doi filosofi menţionaţi (Alexandru Surdu şi Boboc) mi-au fost profi în timpul facultăţii. Dacă Boboc era mediocru cu dictările lui şi cu notele acordate aiurea doar pentru că el trebuia să-şi păstreze postul (cine voia bursă sau avea nevoie de o notă mai mare îşi lua obligatoriu un curs cu Boboc :) ) despre Surdu ar fi de spus următoarele: două promoţii de studenţi au făcut scandal sau ameninţat cu greva pentru ca Surdu să fie păstrat prof la filosofie (într-un context în care printre ceilalţi profi se numărau Pleşu şi Liiiceanu). Cursul lui de filosofie modernă abunda în trimiteri masonice (pentada, proporţia de aur) dar măcar era un curs original (chiar dacă urmarea o idee fixă) faţă de alte aberaţii predate prin aceea facultate. Cu ce nu sunt de acord: cu faptul că Surdu patronează azi o chestie care se cheamă Institutul de filosofie unde s-a înconjurat cu oameni de o calitate filosofică îndoielnică şi unde nu produce nimic. Pentru cei care nu ştiu, a face cercetare în filosofie azi este cea mai ieftină cercetare cu putinţă: citeteşti x cărţi pentru a publica o carte y cu sau fără importanţă din punct de vedere valoric. Nu văd de ce pentru jobul astă trebuie suportati de la buget o armată de oameni. Cercetarea trebuie mutată în mediul universitar nu în institute unde toată lumea o freacă pe banii statului.

Bun, m-am descărcat. Acum, iniţiativa Cotidianul e de urmărit pentru a vedea care este configuraţia finală a acestui clasament.

Tags: , ,

Related posts