Archive for the 'filosofii cotidiene' Category

Hey! Teachers! Leave them kids alone!

Published on August 3, 2007 in crize existentiale and filosofii cotidiene. 3 Comments

Cred că nici un minister din guvernele post-decembriste nu a avut o brambureală mai mare în decizii decât Ministerul Învăţămânului. Acest minister a devenit locul unde poţi să fii vedetă şi să-ţi manifeştii ambiţiile de primadonă făcând la fiecare patru ani un viol cu perversiuni al conceptului de reformă.

Ultimul care s-a înscris pe lista vedetelor este Cristian Adomniţei, actualul ministru al Învăţământului în guvernul Tăriceanu, aripa Fenechiu. Cu o solidă experienţă de şef de şantier, Adomniţei este pe cale să desăvârşească transformarea învăţământului românesc într-un canal Dunăre-Mare Neagră unde cei sacrificaţi sunt acum elevii care ajung în acest an în gimnaziu.  Elevii români sunt deja prizonierii unui sistem de învăţământ care a ramas fundamental nereformat în ciuda baletului efectuat de miniştrii care au trecut prin acest minister.

Testele Nationale vor fi desfiintate incepand cu anul scolar viitor si vor fi inlocuite cu teze cu subiect unic. Ministrul educatiei, Cristian Adomnitei, a anuntat miercuri ca va emite un ordin in acest sens. Astfel, elevii care termina gimnaziul vor intra la liceu pe baza mediei de la cele 18 teze, sustinute incepand cu clasa a VII-a la matematica, romana si la alte discipline complementare. 

Trebuie să recunoaştem că ministrul român are imaginaţie. Subiectele pot fi unice dar nu ele sunt problema ci modul în care vor fi corectate. Şi cine îmi spune că un 10 obţinut într-un mare liceu dintr-un municipiu va fi acelaşi 10 cu cel obţinut în satul x înseamnă că nu a studiat niciodată în România.

Noua reformă a învăţământului ridică o mare întrebare: cine naiba sunt idioţii din Ministerul Învăţământului? Pentru că avem doar două variante posibile:

1.  fie reforma a fost impusă doar de ministrul Adomniţei (ceea ce e grav pentru că funcţionarii din Minister (despre care se presupune că sunt specialişti)  nu au nimic de zis;
2. fie reforma a fost gândită în Minister ceea ce e din nou grav. Pentru că aceeaşi oameni (nu cred că eşaloanele doi, trei s-au schimbat odată cu puterea politică) au tot reformat învăţământul românesc din 90 încoace.

Ambele variante nu denotă decât incompetenţă crasă.

Ca să reiau un clişeu, suntem în faţa unei forme fără fond. Noua reformă este una de suprafaţa. Este reforma formei. Programele nu s-au schimbat, metodologii pentru organizarea tezelor cu subiect unic nu exista. Nu exista un studiu care să arate nevoia acestei reforme. Să arate de ce ea va schimba în bine învăţământul românesc. Nu există decât idioţi care vor să iasă în faţă.

Şi ambiţiile kimirsenice (atenţie, copyright pe cuvânt n.m.) ale lui  Adomniţei nu se opresc aici. El a decis că toţi români trebuie să-şi dea copii la grădiniţe de la trei ani. Obligatoriu. Asta în condiţiile în care în Bucureşti sunt 10.000 de copii care nu vor intra într-o grădiniţă în 2007, în condiţiile actuale, în care nu este obligatoriu să-ţi duci copilul la grădiniţă la trei ani. Statistici la nivel naţional nu există (dar situaţia nu pare roză). Iar Adomniţei, probabil că nu ştie că România nu e formată doar din oraşe ci şi din sate. Într-unele probabil că nici nu există grădiniţe. Nu mai vorbim de inexistenţa personalului care să se ocupe de asta. Nu există o metodologie de formare şi testare a acestuia (ştiu persoane care lucrează la grădiniţe private din .ro doar pentru că au terminat liceu - ceea ce nu e în sine un lucru rău - şi fără să fii susţinut un test sau să fii trecut un test psihologic - ceea ce este un lucru rău).

Şi partea cea mai ciudată a afacerii este că sindicatele din învăţământ susţin propunerile ministrului. Poate ar trebui să vă reformaţi voi, profii, întâi. Produceţi şi altceva decât meditaţii şi zece olimpici. Produceţi şi altceva decăt cărţi cu comentarii la literatură şi cu probleme de mate rezolvate. Informaţi-vă despre cum se studiază în alte ţări. Informaţi-vă unde a ajuns disciplina pe care o predaţi. Fiţi vii!

Alte lecturi: Un articol pe tema sistemul grădiniţelor româneşti, semnat de Cristian Ghinea.

Tags: , , , , ,

Related posts

Învăţământul neintegrat

Published on July 15, 2007 in filosofii cotidiene. 2 Comments

Nu preşedintele Băsescu este primul care vorbeşte de criza din sistemul de învăţămnt românesc. Evenimentul zilei lansase la un moment dar o dezbatere legată de viitorul învăţământului românesc care a început din acest an să concureze cu cel european la capitolul atragerii de studenţii. Practic, orice absolvent de liceu din România va putea alege fie să facă studiile la o Universitate din .ro fie la una europeană, plătind preţurile pe care le plăteşte orice cetăţean membru al UE. În multe cazuri, aceste preţuri sunt mai mici decât cele percepute de facultăţile particulare româneşti.

Creşterea calităţii învăţământului românesc nu poate fi decât un proiect pe termen lung. Ar trebui să fim realişti şi să nu ne îmbătăm cu apă rece. Avem un sistem elitist care sacrifică la nivel pre-universitar 85% dintr-o clasă de dragul a 15% care sunt vârfuri (estimările mele personale). Producem câteva vedete şi ne bucurăm cu calitatea învăţământului. Iar vedetele produse, de regulă, pleacă din ţară. Aşa ca aportul învăţământului la dezvoltarea României tinde spre zero.

Calitatea învăţământului superior este îngrozitor de proastă. E adevărat că românii se mândresc cu pregătirea lor şcolară. Dar, ca un exemplu, cunosc cazuri de profesori de matematică care au emigrat în Canada, s-au înscris la o facultate cu profil economic şi au luat ca şi cursuri şi atelierele de pregătire în matematică. Cam acesta este nivelul. Dacă după x ani de facultate de mate + x ani de predat nu te simţi suficient de pregătit pentru nişte cursuri care au şi noţiuni de matematică, eu, care am făcut o facultate umanistă ce ar trebui să fac? Să fac un an pregătitor de mate?

De ce e prost învăţământul românesc? Sunt mai multe cauze. Pentru început, este un sistem care se bazează pe memorare. Care era replica favorită a majorităţii colegilor mei români la cursurile de resurse umane? Sau la cele de management? Sau la cele de strategie? Este bla bla, trebuie tocit. Doar că nu era memorare. Examenele constau în studii de caz pe care trebuia să le rezolvi din poziţia unui consultant. Faptul că ştiai definiţii perfect, nu era un avantaj neapărat.

Alte cauze: programa foarte, foarte încărcată în preuniversitar (nu toţi trebuie să fim genii în matematică), profi nepregătiţi (cei mai mulţi din cei tineri fac profesorat pentru că nu sunt capabili să facă altceva), implicarea profilor universitari în crearea programelor de liceu (obişnuiţi cu discursul academic, nu mai pot înţelege cum funcţionează un copil; ca exemplu, manualul meu de logică în facultate era mai simplu decât cel de liceu). Apropos de funcţionarea unui copil şi de programa foarte încărcată: doar intuiţia câtorva profi (cărora le mulţumesc şi acum) m-a făcut să termin liceul. Dacă se respectau toate standardele, trebuia să fiu lăsat repetent la matematică. Asta nu m-a împiedicat însă să am rezultate la nivel universitar şi în .ro şi în .ca

Alte cauze: gratuitatea învăţământului universitar. Ceea ce face ca studenţii să fie doar nişte turme care urmează o modă. S-a purtat dreptul: toţi la drept. Se poartă "piarul", toţi facem "piar" sau ştiinte politice etc. Este anormală de exemplu concurenţa care este în prezent la facultatea de filosofie comparativ cu cea de fizică. Şi este aşa pentru că este gratuit. Soluţia pe care o cred cea mai bună: oferă-le studenţilor un împrumut cu dobândă subvenţionată pe 15 ani pentru plata taxelor şcolare, pentru subzistenţă, pentru manuale. Dacă vor ştii că vor trebui să dea banii înapoi peste patru ani, vor veni şi la şcoală şi vor şi învăţa. Vor fi responsabili. Se vor gândi de două ori înăinte de a lua o decizie. Vor să facă şcoala doar de fun… Sunt liberi, dar nu pe banii statului.

Programa învăţământului universitar este o ultimă problemă. Majoră. Programe concepute doar pentru a da de muncă unor dinozauri rămaşi prin facultăţi de pe vremuri, cursuri total neadaptate la cerinţele pieţei. Comparaţi (pentru cine are chef de exerciţiu) programa facultăţilor din cadrul ASE cu programele facultăţilor similare din SUA sau din Canada. Uitaţi un link cu programa unui bac in marketing la HEC Montreal şi unul cu programul similar de la ASE. Cam asta spune totul.

Astăzi în .ro oricine poate face o facultate şi doar cine vrea mai şi învaţă câte ceva. Învăţământul românesc este ca vrăjitorul din Oz care spune "nu-ţi pot da minte, dar îţi pot da o diplomă".

Tags: , ,

Related posts

Legitim vs Legal

Published on May 5, 2007 in filosofii cotidiene. 8 Comments
Guvernul României de astăzi este unul legitim. Orice idee referitoare la demisia guvernului dovedeşte un singur lucru: o totală lipsă de cunoaştere a sistemului politic românesc, dar şi un dispreţ faţă de regulile democratice.

Încercaţi să citiţi de două ori această declaraţie a domnului Meleşcanu. O să descoperiţi o mică încercare de manipulare. Actualul guvern al României este unul legal, fiind votat în Parlament, dar este el oare unul legitim? Eu zic că nu. A fi votat de Parlament nu este suficient pentru ca un guvern să fie legitim.

Raţionamentul aflat în spatele declaraţiei liderului liberal pleacă de la premisa că tot ceea ce se decide în Parlament este legitim. Ceea ce este fals dacă din raţionament lipseşte alegătorul. Ştiu, suntem obişnuiţi să nu contăm pentru majoritatea politicienilor români. Dacă ar putea, s-ar dispensa rapid de noi dar au nevoie să ne ia banii din impozite pentru a munci ei mai puţin de 40 de ore pe săptămână. Deciziile Parlamentului ar fi şi legale şi legitime dacă ele ar reprezenta electoratul. Până la urmă, parlamentarii sunt consideraţi reprezentanţi. Reprezentanţii alegătorilor.

Reprezintă actualul Guvern român voinţa electoratului? Sigur nu. Coaliţia PNL-PSD nu a fost votată de nimeni. A fost negociată în culise între cele două partide şi finanţatorii lor. Practic această coaliţie cu guvernul rezultat este un atac terorist la adresa voinţei electoratului. Este o deturnare a votului.
Mai mult, de la alegerile din 2004, voinţa electoratului nu a avansat în sensul aducerii PSD la putere. Toate sondajele de opinie, cu oricâte rezerve le-am citi, arată că PSD nu are ce căuta la guvernare.

Putem afirma deci că actualul guvern este unul nelegitim. Decizia Parlamentului de a-l valida este una legală dar nu este şi una legitimă din aceleaşi motive prezentate mai sus. Ştiu că intrăm pe teritoriul eticii ceea ce în dicţionarele actualilor liberali este un cuvânt inexistent, dar am simţit nevoia să fac distincţia dintre legitim şi legal.

Uite asta este o frumoasă ocazie ca filosofii să reintre în cetate. La Facultatea de Filosofie din Bucureşti, mai existaţi? Domnule Iliescu (Adrian Paul, nu vă speriaţi), domnule Mureşan? Sunt lucruri cu adevărat importante (nu "cazul" Ştefanov).

P.S. Pentru cei care vor să aprofundeze conceptul de legitimitate, o mica introducere aici.

Tags: , , ,

Related posts

Înaintea furtunii

Published on April 17, 2007 in filosofii cotidiene and poli-ticuri. 9 Comments

Situaţia actuală din România este un contraatac al comunismului. Orbiţi de motivaţiile că Băsescu este dictator, simpatizanţii liberali şi psd-işti nu mai sunt capabili să facă un pas în spate şi să privească faptele. Pentru ei, orice mijloc este bun atâta timp cât el reuşeşte îndepărtarea lui Băsescu. De frica dictaturii, ei sunt gata să accepte dictatura. Dictatura Parlamentului, această instuţie pentru care legile sunt date doar ca să fie încălcate.

Când Băsescu a declarat că unii parlamentari fac legi pentru infractori, Parlamentul l-a acuzat de lipsă de respect faţă de o instituţie democratică. Când Parlamentul decide să violeze Constituţia modificând legi care sunt declarate neconstituţionale, când Parlamentul spune că deciziile Curţii Constituţionale nu înseamnă nimic, se revoltă cineva că nu este respectată o instituţie democratică? Băsescu este vinovat când Curtea decide că nu a încălcat Constituţia. Parlamentul e inocent când Curtea decide că parlamentarii au încălcat Constituţia. Nimic nu sare în ochi aici?

Ar fi mai bine dacă Parlamentul ar decide desfiinţarea Curţii Constituţionale situaţie în care (in)competenţa parlamentarilor în drept constituţional ar putea să se manifeste nestingherită.

În fond, o să rog Parlamentul să desfiinţeze orice instituţie care îndrăzneşte să-l contrazică. Să interzică orice critică. Aştept cu nerăbdare să baneze accesul românilor la blogurile de afară pentru că îndrăznim să nu-i respectăm. Să blocheze accesul la YouTube şi să ceară Google şi Yahoo să nu ne mai indexeze. Doar aşa, Parlamentul poate integra România în UE. Doar dacă Parlamentul deţine puterea totală, românii vor fi fericiţi, vor câştiga mulţi bani. Utopie? Mie mi se pare fezabil.

Poate că Băsescu nu este cel mai potrivit pentru a scoate România din amorţeala comunismului. I se reproşează trecutul său de marinar, apartenenţa la PD etc. Dar adepţii purităţii politice şi morale în România uită că de fapt politica românească este fără de pedigree cu excepţia PSD, un partid care nu şi-a alterat niciodată ADN-ul comunism. Dar ceilalţi? PD-ul a virat de la stânga la dreapta. Liberalii sunt o corcitură între socialism şi comunism, în nici un caz un partid de dreapta. Fani ai actualului PNL: faceţi doi paşi în spate şi cântăriţi deciziile acestui partid: cand veţi vedea elementele dreptei politice, ale liberalismului să-mi spuneţi. (Ca o paranteză: am mari dubii că liberalismul are şanse să mai fie de dreapta în Europa cu personaje de talia domnului Watson). Celelalte partide (PD, PNG) nu fac decât să profite de această lipsă de pedigree. Un căţel urât şi prost este urât şi prost la o compeţie canină dar poate fi frumos între blocuri, printre alţi maidanezi.

Comunismul a găsit o formă de a se infilitra din nou în vieţile noastre prin infestarea partidelor anti-comuniste. Infiltraţi în stadiul larvar, agenţii comunismului au ajuns acum la maturitate şi au oprit sistemele vitale ale partidelor pe care le-au parazitat. Dacă nu sunt moarte, acestea respiră acum în ritmul pe care îl dictează aceştia.
Băsescu a încercat să-l atace. De atunci a început totul. A început revolta parlamentarilor. Revolta comunismului.

Comunismul a fost condamndat, dar nimeni nu şi-a adus aminte să-l şi execute.

Tags: ,

Related posts

Guvernarea ca un business plan

Published on March 23, 2007 in filosofii cotidiene. 8 Comments

Conflictul dintre PNL şi PD nu are prea multe explicaţii logice. PD este pedepsit de liberali pentru că este partidul care l-a dat pe Băsescu. Chiar daca PD-ul a stat disciplinat lângă PNL, chiar dacă nu a susţinut mai mult (aşa cum se aştepta toată lumea) PLD, chiar dacă nu a încălcat protocolul coaliţiei şi a discutat cu liberalii toate problemele. Liberalii declară pe toate drumurile ce bine se înţeleg ei cu PD. În ziua următoare, iau o măsura exact contrară a ceea ce declară. Dacă PD este duplicitar pentru că a susţinut şi iniţiativele preşedintelui, atunci PNL este la fel de duplicitar pentru că una declară, alta face. Unii uită, dar o să le reamintesc, că scandalul actual din coaliţie a plecat de la o încălcare a unei decizii adoptate de Alianţa DA: convocarea alegerilor anticipate a fost decisă în egală măsură de PNL şi PD. Premierul Tăriceanu a anulat această decizie de unul singur. Mă rog, nu chiar de unul singur ci la insistenţele domnului Patriciu, bolnav ca tot românul de scenarii.

În aceste zile, acuzaţia cea mai importantă adusă PD ţine tot de duplicitate şi anume i se repoşează acestui partid că nu este solidar cu deciziile premierului. Am mai discutat despre asta în nişte comentarii la un alt post. O să reiau într-o altă formă exemplele de acolo pentru că le consider foarte bune.

Un guvern funcţionează ca orice altă instituţie. Ca orice altă firmă. Lipsa de performanţă a unei firme sau lipsa de performanţă a unui guvern are, în esenţă, aceeaşi cauză: un management defectuos. O firmă (şi vorbim de firme mari, nu de companii cu 3 angajaţi) este condusă de un manager. Acesta impune firmei o viziune. Viziune care este tot timpul pusă în practică de o echipă şi controlată de un consiliu de administraţie. Managerul este, de regulă, parte a echipei şi parte a consiliului de administraţie. Premierul este un manager general. Programul de guvernare este similar unui business plan. Fiecare ministru, parte a echipei sale, este manager pe un subdomeniu de activitate. În momentul în care premierul acceptă pe cineva în echipă, pleacă de la convingerea că acel cineva este competent. Premierul deleagă responsabilităţi către miniştrii săi.

O astfel de organizaţie este guvernată de două principii: cel al solidarităţii şi cel al răspunderii. Miniştrii îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce fac (răspundere) şi aderă la viziunea premierului (solidaritate). La aceste două principii se mai adaugă unul care este subînţeles: legalitatea acţiunilor. Toate trei (şi neapărat toate trei) se pun în slujba realizării viziunii managerului. Să numim această regulă, regula celor trei principii.

Una din greşelile frecvente pe care o poate face un manager este să neglijeze unul din aceste trei principii. Să presupunem că el are o viziune, are un business plan bun şi un seviciu/produs bun cu o piaţă suficient de mare. Are tot ce-i trebuie pentru a reuşi. Şi totuşi avem exemple de falimente răsunătoare (Enron) sau de întreprinderi cu probleme uriaşe (Cisco, HP, defuncta Arthur Andersen) care au ca şi cauză eliminarea unuia dintre cele trei principii enunţate mai sus. Trebuie spus (şi asta nu ca să-mi confirm teoria ci pentru că aceasta este realitatea) că regula celor trei principii este încălcată din cauza că managerii impun membrilor echipei lor primatul solidarităţii. Dar nu acest principiu primează.

O firmă are anumite condiţionării. Cadrul legal este unul dintre ele. Prin urmare, legalitatea acţiunilor este principiul care primează. Din cele două principii rămase, următorul ca importanţă este cel al răspunderii. De ce? Pentru că atunci când delegi o sarcină o delegi către cineva pe care îl consideri compentent pe subdomeniul respectiv. Că el este marketing, finanţe, HR sau, în cazul unui guvern, justiţie, finanţe, apărare etc. Recunoscând această competenţă, recunoşti în acelaşi timp o lipsă de competenţă: a ta în domeniul respectiv. E normal deci să consideri că acea persoană ştie ce face şi că îşi asumă responsabilitatea pentru deciziile sale. Principiul solidarităţii vine ultimul. Traseul în luare unei decizii este conturat dintr-o serie de întrebări: este această decizie legală? îmi asum răspunderea pentru această decizie? (adică această decizie intră în sfera competenţelor mele? pentru că pot fi decizii legale dar care nu ţin de competenţa mea şi, în consecinţă, nu mi le pot asuma). Ultima întrebare pe care trebuie să mi-o pun este: contribuie această decizie legală şi pentru care sunt răspunzător la realizarea viziunii propusă de managerul meu, viziune cu care sunt solidar?

Nu suntem solidari într-o întreprindere cu persoane ci cu viziunea despre întreprindere a unei persoane. Întreprinderea este deasupra managerului său. Pentru că o întreprindere (o altă chestie clasică de management) trebuie să vizeze perenitatea. Ea trebuie să supravieţuiască managerului. De multe ori, creşterea unei întreprinderi necesită schimbarea managerului. Cazul Apple care s-a dispensat la un moment dat de Steve Jobs, fondatorul ei, este relevant.

Revenind la cazul guvernului şi reproşului lipsei de solidaritate adus de premier unor miniştri pentru că nu au semnat anumite decizii: este un reproş fals. Acei oameni au fost puşi acolo de către premier pentru ca ei să vegheze la respectarea regulii celor trei principii. Iar respectarea acestei reguli se face punând cele trei întrebări de mai sus şi respectând ordinea lor. Invocarea primatului solidarităţii este o greşeală de management. Iar premierul o face în ultimele zile gonit din spate de setea de sânge a partidului său. Dar el reprezintă ca manager interesele tuturor acţionarilor. Nu doar interesele din jurul PNL.

Tags: , , ,

Related posts