Autonomia universitară de stat

Ce ma enervează pe mine la România (dar nici Europa nu e mai brează), după ce am gustat din alt continent, este cum lumea se uită încă la stat ca la un tătic protector care trebuie să ne lege şireturile, să ne dea mură-n gură şi să ne treacă strada. Nu neapărat în ordinea asta. Iar tătălui îi place să facă pe grijuliul. Iată un exemplu din minunatul .ro:

Specializarile facultatilor se infiinteaza dupa nevoile profesorilor, recunoaste Secretarul de Stat pentru Invatamant Superior, Dumitru Miron. Infiintarea calificarilor, spune secretarul de Stat, va reforma sistemul de invatamant superior. Nu va mai exista acest evantai de specializari cu nume exotice. Cadrul National al Calificarilor va avea statut de lege si Universitatile vor fi obligate sa il respecte. Va modifica programa de invatamant si ne vom apropia de tinta invatamantului: specializarea pentru piata muncii”. (HotNews)

De ce naiba trebuie să vină statul să-ţi explice cum trebuie să-ţi organizezi programa, nu ştiu. Universităţile româneşti au urlat atâta după autonomie iar acum când o au e nevoie să vină statul să le spună cum trebuie să o folosească. Universităţile româneşti sunt autonome când e vorba de nivelul taxelor, când e vorba de protejat profi incompetenţi, când e vorba să mai rateze două-trei promoţii de studenţi. Când e vorba de răspundere, când este vorba de făcut job-ul pentru care primesc fonduri, atunci nu mai sunt autonome. E nevoie de stat să le treacă strada.

În timpul acesta, românul încă suferă de o boală transmisibilă de pe vremea comunismului: el crede că avem un foarte bun învăţământ. Poate companiile ar trebui, dacă tot se plâng de calitatea forţei de muncă, să le împingă puţin de la spate. Să anunţe pe site-urile lor de unde recrutează. Să anunţe că programa la universitatea x este o catastrofă. Şi că le costă prea mult să ia un om şcolit acolo pentru că trebuie să investească prea mult în training.

Şi poate ar trebui să ne întrebăm de ce cele mai multe universităţi bune din lumea asta nu sunt gratuite.

Tags: ,

Related posts

2 Responses to “Autonomia universitară de stat”


  1. 1 razvan

    miron mi-a fost profesor…n-am invatat nemik de la el.

  2. 2 trustman

    sa inteleg ca e bine ca l-au avansat in minister. macar nu mai pierde timpul studentilor :))

Leave a Reply