Archive for September, 2007

Autoportret de manager prost

TVR este în criză. Are nevoie de management. Cine se vaită de asta? Actualul director, impus la limita legii şi printr-o ruşine de pact politic pesedisto-liberal, Alexandru Sassu. Citind declaraţiile lui Sassu îţi dai seama rapid că TVR nici nu are şanse să aibă performanţe tocmai pentru că domnul Sassu este total pe lângă management, împreună cu tot consiliul lui de administraţie format din nulităţi manageriale (pentru informaţii despre CA-ul TVR, aici).

Iată câteva din contradicţiile de discurs ale politrucului care se împăunează cu titlul de director general al TVR:

- nu vrea ştiri tabloide. Vrea însă audienţă. Zice el:

Evolutia audientei jurnalelor de stiri este ingrijoratoare, TVR situandu-se pe locul trei pe plan national. Audienta arata ca in primele 10 emisiuni de stiri niciuna nu este a TVR (Ev. Zilei)

Reproşează deci Jurnalului (nu direct căci nu are cojones) că nu bate în audienţă jurnalele de la ProTV şi Antena1. Care sunt pe primele locuri tocmai pentru că sunt tabloide. În acest timp, Rodica Culcer arată că Jurnalul de la TVR are cea mai bună audienţă din postul public după meciurile de fotbal.

Domnul Sassu vrea audienţă. Una din emisiunile urmărite de la TVR, culturală cei drept, a fost scoasă din grilă pentru că avem nevoie de politica. Vin alegerile şi ai noştri sunt în mare rahat.  Renunţăm la audienţă, la cultură pentru a ne plictisi pe banii noştri cu aberaţiilor parlamentarilor.

„In acest moment exista necesitatea unei restructurari profunde. Aproape toti directorii care ocupa aceste posturi nu au criterii de performanta. Televiziunea publica este structurata prost“, a declarat Sassu. Potrivit lui, desi televiziunea publica are 3.200 de angajati, in TVR sint mii de ore suplimentare si foarte multe colaborari externe.

Atât de profundă este restructurarea încât soluţia propusă de Sassu a fost creşterea taxei radio-tv. (O altă aberaţie legislativă care aserveşte televiziunea publică de putere). Domnule Sassu, ştiu ca nu citiţi Capital sau ZF cu atenţie, dar să ştii că un manager când are probleme de finanţare taie din costuri nu se duce la stat să-i bage în traistă.

Dacă Sassu nu poate face restructurare, credeţi că ar fi mai bine să o întrebăm pe Dida Drăgan?

Tags: , , ,

Related posts

Cioroianu despre Kazahstan?

”Societatea libera de tip occidental nu este pe deplin pregatita sa se confrunte cu terorismul sau sa se apere in intregime singura impotriva armelor de distrugere in masa. In egala masura, economia noastra nu este pregatita pentru prezenta unor colosi economici straini care adesea servesc interese geopolitice”, a afirmat ministrul. Parerea sa este ca “societatea deschisa si economia libera au nevoie de noi instrumente de aparare impotriva unor actori externi care joaca dupa alte reguli si valori”. (Sursa: Cotidianul)

Citiţi de două ori declaraţia de mai sus şi apoi întrebaţi-vă ce colos economic străin a intrat recent în România şi poate servi interese geopolitice? S-a speriat oare Cioroianu de tranzacţia făcută de Rompetrol?

Tags: , ,

Related posts

Regele e gol!

Liberalii, în deplină lipsă de idei, de carismă şi de lideri au reuşit să mai emită o pretenţie de modificare a Constituţiei. Ei vor acum un regim parlamentar, care să aibă ca principală sarcină alegerea unui preşedinte. Singura soluţie de a scăpa de Băsescu. Ziarele se inflamează, democraţii (PD) simt nevoie să-l apere pe prezident.

Ia să vedem acum ce justificare a dat marele specialist în liberalism, Călin Popescu Tăriceanu:

„Arhitectura constitutionala contine ambiguitati care genereaza doi poli ai Executivului, Guvernul si Presedintia, (…) cind atributiile nu sint bine definite si exista interpretari diferite ale Constitutiei, conflictele si derapajele nu pot fi evitate (…), actualul sistem a grevat buna functionare a unora dintre institutiile statului roman, a creat confuzie printre cetateni si la nivelul UE“. Premierul a mai aratat ca in Romania „unii incearca sa acumuleze puterea in miinile unui grup sau ale unei singure persoane“ si a mentionat ca acest lucru i se pare inacceptabil. (sursa Cotidianul)

Observaţii
1. Când eşti jos în sondajele de opinie, cânt ratezi un referendum de demitere a lui Băsescu cu un scor zdrobitor negativ, înăinte să lansezi dispute tâmpite, gândeşte-te măcar trei minute sau discută naibi cu consilierii aia de imagine care-ţi scriu pe bileţele să te concentrezi pe economic şi nu pe politic. Ca să avem republică parlamentară, trebuie schimbată constituţia. Ca să o schimbăm, boborul trebuie să fie de acord. Ori acum, foarte clar, boborul nu e de acord. Vrea să-şi aleagă preşedintele. În concluzie, mai marcăm o temă nepopoluară ca să mai pierdem în sondaje.

2. Premierul se teme de dictatură.  Ce oroare ! Băsescu se pregăteşte să ne ia pielea. Acum, pentru cei slabi de înger, să reamintim că Băsescu nu poate da legi. Tăriceanu da. Ia uitaţi aici ce se află pe agenda marelui liberal şi degrabă sperietoriu de dictatură:

- una bucată referendum împotriva de suspendare a preşedintelui în ciuda unei decizii a Curţii Constituţionale care spunea că nu există încălcări grave ale Constituţiei, deci nici un motiv legal de suspendare.
- x modificări ale legii referendumului  (votate şi de partidul pe care cu onor îl conduce şi care foloseşte o versiune fără licenţă a conceptului de liberalism) până când au reuşit să treacă de Curtea Constituţională. Scopul modificărilor: crearea unei legi împotriva unui singur om, întâmplător, a preşedintelui Băsescu.
- modificarea legii pentru a-i bloca lui Băsescu apariţiile la televizor în campanie pentru referendum. Asta mână în mână cu prietenii lor de la PSD
- amânarea alegerilor pentru Parlamentul European pe motivul că aşa vor muşchii mei şi că oricum mi se rupe de Europa aia de care vorbesc. Singura şansă a României a fost că Europei nu i se rupe de ea şi a fixat o dată limită pentru euroalegeri, dată care sperăm să le arate liberaliilor cât de liberali sunt iar domnului Watson de ce liberalismul reprezintă cât reprezintă în Parlamentul European. Evident că motivul amânări nu a dispărut şi alegerile europene îl vor avea ca protagonist tot pe Băsescu. Decizia a fost luată fără consultarea propriului partid. Tot din profundă frică faţă de dictatură.
- nerespectarea unei decizii judecătoreşti prin desfiinţarea ANRC şi reânfiinâarea aceleiaşi instituţii, sub un alt nume, pentru prietenul domnului Tăriceanu
- şi, bomboana de pe tort, liberalismul liberalismului,  interzicerea sondajelor de opinie în campania electorală, făcând din România singura ţară membră UE  şi NATO  cu o asemenea aberaţie legislativă (cel puţin după ştiinţa mea). Ca să fim sinceri, iniţial propunerea a plecat de la PRM dar liberalii nu au văzut nici o îngrădire a drepturilor cetăţeneşti. Noi blogurile, aşteptăm cu interes comunicatele de la institutele de sondare a opiniei publice. Pe noi încă nu ne-a lovit interdicţia iar unii dintre noi au scăptat de sub jurisdicţia românească.

Aştept de la criticii lui Băsescu să-mi arate, concret, cu fapte, cum încearcă Băsescu să introducă dictatura în România. Când spun fapte, înseamnă fapte nu zvonuri.

Până una alta, mă întreb, uitându-mă în lunga listă de infracţiuni semnalată mai sus, dacă Tăriceanu când vorbeşte de interese de grup şi autoritarism se referă de fapt la sine.

update: Mircea Kivu spune că o prevedere asemănătoare mai există în Luxembourg.

pe acelaşi subiect: Traian Radu Ungureanu

Tags: , , , ,

Related posts

Salariu vs nivel de trai

Aud constant în jurul meu oameni care au ales emigrarea în Canada doar pentru că era la modă văitându-se despre cât de bine se trăieşte acum în România. Membră UE, salarii mari, muncă puţină.

OK, salariile au crescut dar nivelul de trai nu se măsoară în câţi bani câştig ci şi în ce mod îi pot cheltui şi pe ce. Ce şi câte servicii/produse primesc în schimb? De ce calitate? Şi atunci când citesc ştirile din .ro îmi dau seama că nivelul de trai în România nu a crescut semnificativ.

Calatoria cu trenul devine pe zi ce trece o veritabila aventura. Peste 20 de trenuri care circulau pe ruta Bucuresti-Constanta au avut duminica intarzieri de cateva ore, dupa ce mai multe cabluri care alimenteaza calea ferata cu energie electrica au fost furate, transmite Realitatea TV. (Hotnews)

La ce-ţi foloseşte să câştigi 500 de euro sau 1.000 de euro pe lună dacă nu ai acces la un serviciu elementar cum ar fi călătoria cu trenul?

Pentru cei care îmi vor replica că la 1.000 de euro pe lună îţi poţi permite o maşină, le reamintesc problemele de pe minunată Autostradă a Soarelui, unde au loc accidente din cauza prafului, lipsei de semnalizare şi unde nu există nici măcar o benzinărie pentru a-ţi alimenta maşina.

Vorbeam cu cineva venit, recent, din vacanţa petrecută în România. Pe litoral, meniul de seară cuprindea supă, dar restaurantul nu servea supă la cină. Din restul meniului, pentru jumătate din feluri replica a fost invariabilă: "nu mai avem!". În magazine, vânzătoarele vorbesc la mobil iar conversaţia este întotdeauna mai importantă decât clientul.

De câţi ani mai este nevoie pentru a se schimba ceva?

Tags: , ,

Related posts