Archive for June, 2007

Ce-şi doresc partidele?

Partidele româneşti sunt într-o stare de confuzie totală. Doc spunea la un moment dat despre PSD acest lucru. Dar nu e doar PSD, sunt cu toţii. Pentru că în secret, toate partidele îşi doresc alegeri anticipate. Nu este doar visul lui Băsescu şi al PD. Este visul actualei clase politice din România.

Alegerile anticipate le-ar permite prelungirea actualului sistem de ignorare a alegătorului sub aripa ocrotitoare a votului pe listă. Anticipatele le-ar permite în continuare să doarmă în Parlament, să-şi cumpere maşini, să-şi voteze salarii fără să le fie teamă de sancţiunea electoratului.

Introducerea votului uninominal ar face ca sondajele cu care se împăunează acum PD şi de care se tem ceilalţi să fie lipsite de obiect. Nimeni nu va garanta partidelor că în cazul schimbării sistemului de vot, procentele se vor menţine.

Normal ar fi ca toate partidele să voteze orice moţiune de cenzură şi să provoace alegerile anticipate. Dacă nu o fac, este din cauza principiului românesc al "caprei vecinului". Anticipatele i-ar salva în ansamblu dar i-ar distruge punctual pe unii dintre ei. Paradoxal însă, instinctul de conservare ale unor partide care se opun anticipatelor va fi şi cel care le va ucide.

P.S. am revenit dupa o perioadă agitată la care s-au adăugat şi nişte probleme tehnice. Unele comentarii s-au pierdut în urma evenimentului. Scuze pentru asta.

Tags: , ,

Related posts