Scriu desre PNL deoarece liderii acestuia sunt foarte activi azi şi dau declaraţii peste declaraţii. Există o singură ieşire a PD, pe care o voi comenta la sfârşitul acestui articol.
1. Cea mai importantă declaraţie este cea a lui Bogdan Olteanu care spune că:
"Acum, ca s-au aminat alegerile, eu nu cred ca Basescu va face referendumul pentru votul uninominal in luna mai. Cred ca va pastra referendumul in mineca si il va scoate in septembrie sau in octombrie, atunci cind se vor tine alegerile europene. Sunt convins ca Basescu vrea sa faca referendum in aceeasi zi cu alegerile europene pentru a face campanie electorala PD-ului" (din Cotidianul)
O declaraţie corectă. Doar ca ea dărâmă toată argumentaţia premierului şi implicit a PNL pentru amânarea alegerilor europene. Situaţia de criză nu s-a terminat şi de fapt nu e o situaţie de criză ci una de normalitate (nu în sensul că e firească ci în sensul că se întâmplă zi de zi). În concluzie, poate PNL va găsi săptămâna viitoare o motivaţie pentru amânarea alegerilor europene. Şi poate o s-o ne spună şi nouă. Deocamadată singura motivaţie se numeşte frica de alegeri.
2. A doua declaraţie, a domnului Vosganian. Care spune, în contextul războiului în care Cioroianu este victimă colaterală, că nici Traian Băsescu nu avea experienţă când a devenit preşedinte. Singura confuzie (voită) este că Băsescu a fost ales şi a fost treaba electoratului să decidă dacă avea sau nu experienţa necesară. Oricum, după acest raţionament, nu există nimeni în România cu excepţia domnilor Iliescu şi Constantinescu care să aibă experienţa necesară pentru a deveni preşedinte. Este discutabil războiul dintre premier şi preşedinte pe tema ministrului de externe. Dacă premierul va învinge, credibilitatea lui Cioroianu ca ministru de externe va fi, oricum, afectată.
În fapt, avem şi aici, nişte probleme de legislaţie. Aşa cum premierul a putut refuza numirea unor ambasadori propuşi de preşedinte, preşedinte poate refuza (Curtea Constituţională va decide cât de legal este) numirea unor miniştri. Clar că legea nu este suficient de clară.
3. Declaraţia trei: Puiu Haşoti. Poate nu ar trebui să-l bag în seamă pentru că domnia sa este incoerent natural. Răspunzând PSD care a cerut o restructurare a Guvernului, domnul Haşoti vorbeşte despre Băsescu.
„ Un guvern cade când doreşte Parlamentul, nu după toanele preşedintelui, nici când vrea PSD”
E adevărat, dar PSD este o parte din Parlament şi ameninţă PNL cu o moţiune de cenzură. Băsescu nu are nimic de-a face cu cererea PSD. Dar în fine, avem o obsesie, cu ea defilăm. Şi Haşoti îi avertizează pe PSD-işti că Băsescu îl va pune pe Stolojan premier. Parcă era nevoie de un vot al Parlamentului pentru confirmarea unui premier. Şi de o moţiune de cenzură pentru a pica premierul actual. Sau nu mai ştiu eu cum funcţionează legile? Aşa că propoziţia corectă este "Băsescu l-ar propune pe Stolojan premier". Ceea ce poate fi adevarat dar de aici nu decurge cu necesitate că se va şi întâmpla.
Şi pentru domnul Haşoti: sluga aia de Stolojan l-a pus pe unul dintre prietenii dumneavoastră preşedinte de partid. Că altfel nu ştiu dăcă îl alegea cineva la ora aceea. Aceeaşi slugă a răspuns apelului unor liberali şi a condus acest partid şi a realizat un program de guvernare. Probabil nu de unul singur, însă în nici un caz cu domnul Haşoti. Domnul Stolojan ar putea prelua formula de salut din evul mediu şi atunci când vă vede să se aplece şi să vă spună "Sluga!"
4. Declaraţia PD aparţine lui Cezar Preda care
i-a avertizat pe colegii de Alianţă că separarea de PD nu va rămâne fără consecinţe. Ca exemplu în acest sens, Cezar Preda a amintit de situaţia PSD care a plătit politic, fiind scoşi de la putere de electorat (sursa aici)
Problema PD este că s-ar putea ca şi electoratul PD să sancţioneze agăţarea acestui partid de scaun cu orice preţ. Indiferent ce spune PNL, indiferent de câte protocoale încalcă liberali. Până la urmă, până unde va merge masochismul PD?
Tags: euroalegeri, pnl
Tot aşa, pe puncte.
1. "O declaraţie corectă. Doar ca ea dărâmă toată…" zici.
Dar eu văd partea cealaltă a paharului. Recunoşti chiar tu că scopul lui Băsescu era să profite de situaţie ca să pună o pilă mare partidului său rămas orfan, săracul. Profund moral şi corect.
2. "Singura confuzie (voită) este că…"
Vozganian a pus în evidenţă faptul că Băsescu n-a fost ales pe criterii de competenţă dar pretinde de la alţii să aibe o competenţă evaluată de el.
Iar în privinţa aceasta avem un lung şir de exemple de "competenţi" promovaţi de preşedinte. Chiar astăzi şi-a dat demisia, pentru prostie, "competentul" Claudiu Săftoiu.
3. "Băsescu nu are nimic de-a face cu cererea PSD." Dacă era în stare să se coreleze cu PSD-ul îşi rezolva demult problema.
N-am înţeles ce ai cu Haşoti. Nu mi se pare că în citatul dat bate cîmpii.
"sluga aia de Stolojan l-a pus pe unul dintre prietenii dumneavoastră preşedinte de partid"
Dacă tot era în puterea lui nu înţeleg de ce nu l-a pus pe Boureanu. Sau pe Turcan. Şi ţara ar fi fost în extaz.
4. "Până la urmă, până unde va merge masochismul PD?"
Chiar aşa. Ce de lovituri primeşte el prin fusta cloştii prezidenţiale, de unde se hlizeşte făcînd cu tifla.
1. recunosc ca e posibil ca basescu sa faca asta. nu inseamna ca o va si va face. in cazul in care o va face, nu este ilegal ci doar imoral. insa amanrea alegerilor nu are nici un motiv si este si ilegala.
dupa cum vezi, oamenii din jurul lui basescu pleaca daca fac prostii. oamenii din jurul lui tariceanu raman strans legati de scaun (vezi norica nicolai, vezi atanasiu)
Amînarea alegerilor a fost menită să pună în evidenţă tocmai acest calcul al lui Băsescu, care altfel ar fi fost considerat de tine, şi de majoritatea căreia îi aparţii, doar o coincidenţă.
Cît priveşte ilegalitatea amînării alegerilor spuneam altundeva că mi se pare normal ca cine încuie o uşă să aibe dreptul s-o şi descuíe. Nu văd unde e ilegalitatea.
"oamenii din jurul lui basescu pleaca daca fac prostii"
Da, dar numai dacă le cere el expres, ca să nu-i întunece lumina.
Mă întreb ce prostii a făcut Pleşu.
"oamenii din jurul lui tariceanu raman strans legati de scaun"
Poate, dar va trebui să vi cu alte exemple.
Norica Nicolai a fost anchetată de o comisie parlamentară şi nu i s-a cerut dezlegarea de scaun.
"Prostia" lui Atanasiu a fost că l-a contrazis pe Majoritar, motiv pentru care acesta l-a beştelit, mazilit şi anchetat, cu rezultatul că n-a comis nicio ilegalitate.
De unde trebuia să-şi dea demisia Atanasiu? Din partidul lui Băsescu? Din guvernul lui Băsescu?
Poate din ţara lui Băsescu.
horia: nimeni nu a cerut demisia lui saftoiu, udrea, anghelescu. si-au dat-o ei. ca parlamentul tolereaza ilegalitati gen norica nicolai si nepoata sa, e o alta poveste. e vorba de onoare. pe care doamna nicolai nu o are dar o cere de la altii.
la fel cu atanasiu. daca tu crezi ca e normal ca o tara sa nu-si anunte aliatii cand i-a o decizie, atunci e problema ta. societatea occidentala functioneaza pe incredere. atunci cand ai pierdut-o, cum e cazul romaniei cu decizia aia, ramane pierduta si e greu de recuperat.
problema cu atanasiu nu e ca l-a contrazis pe majoritar. guvernul avea tot dreptul sa propuna retragerea din irak. problema e ca nu s-a consultat cu nimeni.nu a anuntat nici ministrul de externe
@trustman
la atanasiu faci o judecata de valoare…era legal..dar..nu mi-a placut mie decizia. accentuand pe moralitatea deciziei
pe cand la blaga si macovei…e imoral..insa e legal. accentuand pe legalitatea deciziei.
dupa cum vine bine.
nu e ok.
2. demisia nu si-au dat-o kiar de morali ce erau. ca udrea nu a facut vreun sacrificiu plecand de acolo.
3. ai vreun dubiu ca mai sunt inca 99% din parlamentari care au facut sau fac la fel ca norica? eu nu
4. Atanasiu si-a dat demisia(deci nu a tinut de scaun) si justitia i-a dat dreptate.
"e vorba de onoare. pe care doamna nicolai nu o are dar o cere de la altii."
Da, sunt de acord.
Îţi propun să schimbi "onoare" cu "competenţă" şi "doamna nicolai" cu "domnul Băsescu".
Eşti de acord?
Eu nu ţin neapărat să-i scot basma curată pe niciunul. Sigur că, într-un fel sau altul au greşit fiecare. Dacă ei, şi ceilalţi, au învăţat ceva din asta, şi eu cred că au învăţat, e foarte bine.
Pe de altă parte sunt sigur că atunci cînd atingi, din greşeală, pe cineva, mergînd pe trotuar, îţi ceri scuze dar nu-ţi dai şi două palme.
Ori asta văd că se pretinde de la cei pe care nu-i putem suferi; să-şi dea continuu palme indiferent cine greşeşte şi cît de mare e greşeala.
Încolo, eu continui să persist în greşeala mea afirmînd că în tabăra prezidenţială nimeni nu mişcă în front fără un semn mai mult sau mai puţin discret de la căpitan.
Ar fi împotriva apetenţei sale.
@razvan: sa luam exemplul urmator: firma x decide o alianta cu firma y. peste un an, directorul economic de la firma x decide ca firma y tb abandonata. intrebare: fac o conferinta de presa si anunt ca i-am dat naibii pe aia de la firma y sau intai vorbesc in CA despre asta si anunt care sunt motivele mele apoi ii sun pe aia de la firma y si le spun ca in x timp vom renunta la colaborarea cu ei si apoi fac o conferinta de presa? care e ordinea fireasca pt tine? inlocuieste firma x cu atanasiu, CA cu guvernul, si firma y cu sua, uk, polonia etc …
solidaritatea fata de o echipa nu inseamna solidaritate in afara legii. intotdeauna legea primeaza. acelasi exemplu cu firma: un CFO nu semneaza aiurea hartii doar ca asa a cerut cineva din conducere. nu le semneaza pur si simplu. el e platit sa semneze doar daca e ok si legal pt firma. sunt doua conditii. nu una singura. asa si macovei si blaga: tb sa fie si ok si legal. era ok dar nu era legal. dovada ca bogdan olteanu tocmai a recunoscut ca nu s-a schimbat nimic.
@horia: sunt de acord sa schimbam onoare cu competenta. ok, acum cine decide cat de competent e basescu? care sunt criteriile?
in exemplul meu era simplu: cineva a incalcat legea si nu s-a intamplat nimic. cel mai haios e ca domnul melescanu a zis ca nu se vede bine la tv si ca nu e adevarat. cum zice razvan, da mai sunt si altii. si de-asta se plang parlamentarii pe blogul lui cristian ca de ce-i demonizeaza oamenii. uite niste motive
legat de palme: tocmai, oamenii lui basescu au fost atacati tot timpul. desi ei si-au parasit functiile. ce s-a intamplat in cazul nicolau? ce a decis pnl? nimic… ce a decis pnl dupa ce orban a sugerat ca toate femeile din politica sunt curve (evident, colegele de partid se exclud)? nimic… l-au rugat sa vorbeasca in continuare pe acelasi ton de clown setat cu cheia…
cat despre ordine: 1. nu cred ca in politica se misca cineva in afara ordinelor date de sef. daca vrei alte exemple, uita-te si la pnl. cand tariceanu a anuntat amanarea alegerilor, toti au zis ca e ok dupa ce cu o zi inainte spuneau ca sunt importante si nu tb. amanate :))
2). nu vad ce e rau sa faci ordine in ograda ta. din nou, basescu a facut ordine. tariceanu nu a facut nimic.
Viorel, apropo de ordine, şi Hitler a făcut ordine în partidul său şi în Germania.
În al doilea rând, la PD, unii sunt mai "ordonaţi decât alţii". Sunt pedepsiţi numai cei care ating direct imaginea prezidenţială şi care îi pot face rău acestuia. Un Silvian Ionescu rămâne bine-mersi deşi este securist dovedit, cu nimic mai breaz decât Voiculescu. Sau banditul de Stelian Duţu revenit în PD după ce a "combătut" cu toate partidele. Asta ca să dau doar două exemple care îmi vin rapid în minte. Pentru altele, există Google.
Aşa cum ţi-am atras atenţia, TOŢI fanii preşedintelui capătă un extraordinar simţ al selectării faptelor astfel încât să se potrivească acolo unde trebuie. Ce nu se potriveşte, este pur şi simplu ignorat.
Dacă vorbeşti de legalitate, principii, "contracte", de ce nu aminteşti de eminentul jurist Boc care afirma că protocolul Alianţei a fost semnat de Traian Băsescu şi Teodor Stoloja şi fiindcă acesta din urmă nu mai este la PNL protocolul nu mai are valoare? Sau - tot acelaşi eminent jurist - susţinea că "o moţiune simplă trebuie să ducă la demiterea ministrului" atunci când era în opoziţie, iar acum, că trebuia demisă Macovei susţinea invers?
Încă mai aştept dovezile "dezastrului diplomatic" creat de ideea PNL de retragere a trupelor şi văd că nimeni nu aduce în discuţie TEXTUL comunicatului către ataşaţii militari, prin care aceştia erau invitaţi să anunţe statele unde sunt prezenţi că România INTENŢIONEAZĂ, repet, INTENŢIONEAZĂ, să retragă trupele din Irak, adică o chestiune pe care TOATE statele care au trupe în Irak au anunţat-o şi au stabilit deja un calendar. Da, Atanasiu este un idiot şi a fost probabil printre cei mai proşti miniştri ai Apărării, însă în acest caz NU ESTE VINOVAT şi a plătit doar pentru că premierul l-a pierdut la negocieri, punându-şi partidul în cap. De aceea ţine acum cu dinţii de Cioroianu şi Săftoiu îi oferă un argument excelent.
Tocmai asta e problema. Se consideră, ca un loc comun că, prin felul în care a ajuns pe cea mai înaltă treaptă a statului, preşedintele transcende competenţa, e deasupra ei.
Pe calea asta orice gogoman incompetent, dar suficient de abil ca să îmbrobodească o majoritate relativă de naivi, ajunge să dirijeze, după urechea lui afonă, bunul mers al cetăţii, operînd cu o dublă măsură: cînd e vorba de adversarii politici pretinde competenţă (Cioroianu); cînd e vorba de eminenţa sa aleasă, (sau Aleasa Sa Eminenţă), pretinde loialitate (Claudiu Săftoiu).
Iar rezultatele se văd cu ochiul liber.
E vreun criteriu de apreciere al activităţii, şi deci şi al competenţei, mai bun decît cel practic?
Preşedinţii de pînă acum, inclusiv cel actual, sunt premianţi la teorie şi repetenţi la practică. Băsescu nici nu şi-a încheiat mandatul şi deja i-a şi întrecut pe ceilalţi doi.
(Poate de asta sunt atît de porniţi împotriva lui.)
Da, oamenii lui Băsescu prinşi cu cioara vopsită şi-au părăsit funcţiile dar nu trec pe linie moartă. Au rămas în continuare sub comanda căpitanului şi îl servesc poate chiar mai eficient de afară, clamîndu-şi, continuu, independenţa faţă de păpuşar.
Eu aş fi preferat să rămînă şi să-l servească, în continuare, pe faţă. Aşa, cu toţi demisionarii aceştia, Băsescu, mare amator de servicii secrete, şi-a făcut o coloană a cincea în societatea noastră.
Deci nu e singurel deloc, săracul.
Şi dacă mai punem la socoteală şi pe toţi naivii care sunt convinşi că el joacă cinstit, pe faţă, iată de unde apare majoritatea.
Orban are un rol deosebit, autoasumat. E purtătorul de cuvînt neoficial al partidului, cel care asigură refularea frustrărilor acumulate şi previne şi devoalează unele mişcări nedorite, sau necinstite, ale adversarilor, dar mai ales ale prietenilor politici.
Fiecare partid are cîte un Orban al lui. La PRM aş zice că e Funar.
Haideţi, aşa, ca un concurs de societate, să-i identificăm şi pe ceilalţi, de la celelalte partide.
Dacă vrei un exemplu de ordine în ograda PNL îţi dau unul care, de imens ce e, este uşor de trecut cu vederea: scoaterea în afara ogrăzii a calului troian plantat de Structura Oligarho Securistoidă care rodea, ca un cancer, din interior.
Odată dat afară, în spaţiul public, respectivul cal troian a trebuit, vrînd-nevrînd, să-şi asume o identitate proprie şi fiindcă trebuia să poarte un nume şi-a spus PLD.
Vă propun un link
http://realitatea.net/blog/constantincretan/
@cristian: spuneai ca e o aiureala acuzatiile de dictatura la adresa lui basescu, dar il comparam cu hitler… adica un fel de-a spune ca e dictator.
legat de atanasiu: exemplul meu era clar. a fost consultat CA (guvernul) la luarea deciziei? raspuns: nu! au fost anuntati partenerii externi inainte? Raspuns: nu! Au aflat de la CNN si de pe agentiile de presa.
legat de dezastru diplomatic: voiai sa ne declare razboi? stii foarte bine ca supararile astea se regleaza altfel.Restul statelor au discutat intai cu aliatii si apoi au anuntat. dovada ca sua nu si-au declarat niciodata surpriza fata de declaratiile altor aliati.
declaratia lui boc era una politica, nu juridica. legat de prezentele unor persoane suspecte in partide: da, ai dreptate. nu exista partid fara prezente suspecte. basescu a facut ordine la cotroceni, pt ca aia e ograda lui. in pd ar trebui sa faca ordine pd, in pnl sa faca ordine pnl si tot asa.
@horia: calul ala troian a facut ordine in pnl si i-a adus la putere. o chestie care nu intra in fisa postului unui cal troian. daca voia ducea pnl jos si il face sa ceara singur fuziune.
basescu a pretins competenta si de la saftoiu. saftoiu nu a fost competent la sie (nu poti sa spui ca nu e competent in general). basescu s-a inselat, saftoiu a plecat. la aia cu cioroaianu: e un vid legislativ de care se profita. asa cum premierul a refuzat numirea unui ambasador la propunerea lui basescu, acesta refuza numirea unui ministru. legea, asa cum e acum, le da dreptul.
@razvan: imi pare rau, nu am ce citi pe blogul respectiv. atata timp cat autorul crede ca ministrul agriculturii trebuie sa fie agricultor inseamna ca e inca departe de a intelege ceva din ce se intampla in jurul sau.
@trustman
????
ce blog?
scuze, era un link dat de horia
Calul ăla troian avea ca scop să pună PNL-ul să ducă trena prezidenţială şi nu i-a lipsit mult să reuşească.
Calul ăla troian avea ca scop să pună PNL-ul să ducă trena prezidenţială şi nu i-a lipsit mult să reuşească.
Sau să-l scoată din peisaj şi nu-i lipseşte mult să reuşească.
Am încercat să adaug ceva dar n-am reuşit.
eu nu l-am comparat pe băsescu cu hitler. era doar un exemplu că ordinea nu este neapărat un lucru bun. am spus-o de msai multe ori, băsescu nu este dictator.
nu este dar ce i-ar placea sa fie
E un dictator democrat. Un dictocrat.
Sau un democrat dictator. Un demotator (cu varianta - demolator).
Oricum exact genul de politician necesar unui, şi generat de, un regim semi-prezidenţial (semidoct, semicopt, neîntreg, neterminat).
Popular - nici cal, nici măgar.