Archive for March, 2007

Update la principiu

M-am bucurat să vad două editoriale care trateaza subiectul principiului solidarităţi şi a proastei sale invocări de către premierul Tăriceanu. Le trec aici nu doar pentru faptul că împărtăşim viziuni comune ci şi pentru că ele vă oferă o altă perspectivă asupra subiectului în cauză.

Primul dintre ele aparţine Ioanei Lupea, Evenimentul zilei: De ce se grăbeşte premierul.

Al doilea a apărut în Cotidianul şi este semnat de Miron Damian, cu care mai combatem uneori, cam toţi de aici, pe bloguri. Titlul este Principiu deghizat cu rol involuntar în comedia politică.

Tags:

Related posts

Principiul solidarităţii revine

Premierul are, aşa cum ştim cu toţii, drag de principiul solidarităţi. Partea proastă e că premierul nu ştie să definească acest concept decât cu exemplificări legate de comportamentul miniştrilor PD. Dacă Tăriceanu ar avea o idee cât de vagă da ce înseamnă acest principiu, l-ar aplica şi la noua sa funcţie, aceea de ministru de externe a României.

Atunci când a anunţat şi a doua oară retragerea militarilor români din Irak, premierul şi ministrul român de externe a încălcat principiul solidarităţii. România nu este solidară cu aliaţii săi. Oare ce va face NATO acum? Dacă ar fi condusă de domnul Tăriceanu şi de cei doi strategi ai săi, NATO i-ar cere României să părăsească alianţa. La fel ar putea face şi ONU. Pentru că România se află în Irak sub trei mandate: unul NATO, unul al ONU şi unul al coaliţiei Irak Freedom. Evident, în aceste situaţii nu se aplică principiul solidarităţii. Deoarece acesta este unidirecţional: doar solidaritate spre Tăriceanu, nu şi din partea lui spre alţii.

Tăriceanu şi-a lansat mesajul său lacrimogen în acelaşi timp cu mesajul său de total dezinteres faţă militarii români. Care militari: 1) sunt în Irak pe bază de voluntariat, pentru bani, aventură treaba lor. Nimeni nu i-a forţat să facă asta. Sunt profesionişti. 2) România are militari şi în alte ţări decât Irak. Militarii români sunt prezenţi în Bosnia Herţegovina, Kosovo, Afganistan (conform site-ului MApN). Premierul nu este interesat şi de soarta lor. Deşi în Afganistan sunt mai mulţi militari români decât în Irak. Nu, premierul este interesat doar de faptul că "a venit vremea sa-i aducem pe militarii nostri, femei si barbati, acasa. Ma voi bate sa-i conving pe toti cei care sustin contrariul sa le permita soldatilor nostri sa ia masa de Craciun acasa cu famiile lor". Soldaţii din Bosnia, Kosovo şi Afganistan pot să ia masa de Crăciun departe de case. Nu sunt (încă) masă electorală pentru premier.

Tags: , ,

Related posts

Securistul frecventabil

Dan Voiculescu, a declarat că raportul pe care l-a redactat cu comisia lui de anchetare a lui Băsescu conţine dovezile că preşedintele a făcut poliţie politică. Partea proastă a acestei declaraţii este că singura instituţie abilitată să cerceteze colaborarea unor persoane cu fosta Securitate şi să dea verdicte de poliţie politică este CNSAS.

Ridicolul situaţie se întinde şi asupra CNSAS, o instituţie cu credibilitate sub zero, care nu reuşeşte să producă decât securişti proşti şi sensibili care demisionează din Parlament. Şi să plătească poliţe. Cert este că CNSAS este o instituţie care nu-şi are rostul. Relaţia cu fosta Securitate e ca un meci Steaua-Dinamo: are nevoie de arbitri străini.

Evident că membrii comisiei Voiculescu nu au ieşit şi nici nu vor ieşi să-l tragă de mânecă pe domnul Voiculescu. În fond, la cât de jos au ajuns în inepţie parlamentarii românii, nu mai contează o încălcare vizibilă a legii. Membrii comisiei provenind din toate partidele minus PD, nu au găsit nimic ciudat să se pună sub comanda unui securist. Îl lasă pe acesta să ne spună despre cât de bună a fost colaborarea lui cu Securitatea şi de cât de rea a fost colaborarea altora.

Partea tristă pentru oricine vrea să o vadă: PNL, un partid care se declară ca anticomunist, istoric şi bla bla a exclus-o din partid pe Mona Musca pentru colaborare cu Securitate dar nu are nici o mustrare de conştiinţă să stea sub comanda unui securist. De unde se vede că un securist cu televiziuni, ziare şi mulţi bani este mult mai moral şi mai frecventabil decât un securist care are doar priza la electorat. În fapt, liberalii au o pasiune pentru autentic, o dovadă poate a tradiţiei lor de partid istoric. Ei preferă de exemplu să nu mai colaboreze cu un partid ca PD "neocomunist, fsn-ist cum zice domnul Crin Antonescu" dar nu au nimic împotriva unei colaborări discrete cu PSD, partidul responsabil cu aroma comunismului adevărat, partidul lui Iliescu şi a lui Năstase, a lui Hrebenciuc şi Mitrea. Partidul mineriadelor, al licitaţiilor aranjate, a publicităţii care îngheţa gura presei etc.

Tags: , , ,

Related posts

Guvernarea ca un business plan

Conflictul dintre PNL şi PD nu are prea multe explicaţii logice. PD este pedepsit de liberali pentru că este partidul care l-a dat pe Băsescu. Chiar daca PD-ul a stat disciplinat lângă PNL, chiar dacă nu a susţinut mai mult (aşa cum se aştepta toată lumea) PLD, chiar dacă nu a încălcat protocolul coaliţiei şi a discutat cu liberalii toate problemele. Liberalii declară pe toate drumurile ce bine se înţeleg ei cu PD. În ziua următoare, iau o măsura exact contrară a ceea ce declară. Dacă PD este duplicitar pentru că a susţinut şi iniţiativele preşedintelui, atunci PNL este la fel de duplicitar pentru că una declară, alta face. Unii uită, dar o să le reamintesc, că scandalul actual din coaliţie a plecat de la o încălcare a unei decizii adoptate de Alianţa DA: convocarea alegerilor anticipate a fost decisă în egală măsură de PNL şi PD. Premierul Tăriceanu a anulat această decizie de unul singur. Mă rog, nu chiar de unul singur ci la insistenţele domnului Patriciu, bolnav ca tot românul de scenarii.

În aceste zile, acuzaţia cea mai importantă adusă PD ţine tot de duplicitate şi anume i se repoşează acestui partid că nu este solidar cu deciziile premierului. Am mai discutat despre asta în nişte comentarii la un alt post. O să reiau într-o altă formă exemplele de acolo pentru că le consider foarte bune.

Un guvern funcţionează ca orice altă instituţie. Ca orice altă firmă. Lipsa de performanţă a unei firme sau lipsa de performanţă a unui guvern are, în esenţă, aceeaşi cauză: un management defectuos. O firmă (şi vorbim de firme mari, nu de companii cu 3 angajaţi) este condusă de un manager. Acesta impune firmei o viziune. Viziune care este tot timpul pusă în practică de o echipă şi controlată de un consiliu de administraţie. Managerul este, de regulă, parte a echipei şi parte a consiliului de administraţie. Premierul este un manager general. Programul de guvernare este similar unui business plan. Fiecare ministru, parte a echipei sale, este manager pe un subdomeniu de activitate. În momentul în care premierul acceptă pe cineva în echipă, pleacă de la convingerea că acel cineva este competent. Premierul deleagă responsabilităţi către miniştrii săi.

O astfel de organizaţie este guvernată de două principii: cel al solidarităţii şi cel al răspunderii. Miniştrii îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce fac (răspundere) şi aderă la viziunea premierului (solidaritate). La aceste două principii se mai adaugă unul care este subînţeles: legalitatea acţiunilor. Toate trei (şi neapărat toate trei) se pun în slujba realizării viziunii managerului. Să numim această regulă, regula celor trei principii.

Una din greşelile frecvente pe care o poate face un manager este să neglijeze unul din aceste trei principii. Să presupunem că el are o viziune, are un business plan bun şi un seviciu/produs bun cu o piaţă suficient de mare. Are tot ce-i trebuie pentru a reuşi. Şi totuşi avem exemple de falimente răsunătoare (Enron) sau de întreprinderi cu probleme uriaşe (Cisco, HP, defuncta Arthur Andersen) care au ca şi cauză eliminarea unuia dintre cele trei principii enunţate mai sus. Trebuie spus (şi asta nu ca să-mi confirm teoria ci pentru că aceasta este realitatea) că regula celor trei principii este încălcată din cauza că managerii impun membrilor echipei lor primatul solidarităţii. Dar nu acest principiu primează.

O firmă are anumite condiţionării. Cadrul legal este unul dintre ele. Prin urmare, legalitatea acţiunilor este principiul care primează. Din cele două principii rămase, următorul ca importanţă este cel al răspunderii. De ce? Pentru că atunci când delegi o sarcină o delegi către cineva pe care îl consideri compentent pe subdomeniul respectiv. Că el este marketing, finanţe, HR sau, în cazul unui guvern, justiţie, finanţe, apărare etc. Recunoscând această competenţă, recunoşti în acelaşi timp o lipsă de competenţă: a ta în domeniul respectiv. E normal deci să consideri că acea persoană ştie ce face şi că îşi asumă responsabilitatea pentru deciziile sale. Principiul solidarităţii vine ultimul. Traseul în luare unei decizii este conturat dintr-o serie de întrebări: este această decizie legală? îmi asum răspunderea pentru această decizie? (adică această decizie intră în sfera competenţelor mele? pentru că pot fi decizii legale dar care nu ţin de competenţa mea şi, în consecinţă, nu mi le pot asuma). Ultima întrebare pe care trebuie să mi-o pun este: contribuie această decizie legală şi pentru care sunt răspunzător la realizarea viziunii propusă de managerul meu, viziune cu care sunt solidar?

Nu suntem solidari într-o întreprindere cu persoane ci cu viziunea despre întreprindere a unei persoane. Întreprinderea este deasupra managerului său. Pentru că o întreprindere (o altă chestie clasică de management) trebuie să vizeze perenitatea. Ea trebuie să supravieţuiască managerului. De multe ori, creşterea unei întreprinderi necesită schimbarea managerului. Cazul Apple care s-a dispensat la un moment dat de Steve Jobs, fondatorul ei, este relevant.

Revenind la cazul guvernului şi reproşului lipsei de solidaritate adus de premier unor miniştri pentru că nu au semnat anumite decizii: este un reproş fals. Acei oameni au fost puşi acolo de către premier pentru ca ei să vegheze la respectarea regulii celor trei principii. Iar respectarea acestei reguli se face punând cele trei întrebări de mai sus şi respectând ordinea lor. Invocarea primatului solidarităţii este o greşeală de management. Iar premierul o face în ultimele zile gonit din spate de setea de sânge a partidului său. Dar el reprezintă ca manager interesele tuturor acţionarilor. Nu doar interesele din jurul PNL.

Tags: , , ,

Related posts

Tăriceanu preşedinte

Tăriceanu a decis să preia funcţia de ministrul de externe pentru a rezolva criza în care se află diplomaţia românească.  Domnul Tăriceanu continuă să se creadă la fel de providenţial ca şi Traian Băsescu (căruia i se reproşează acest lucru). Evident, nu există persoană mai potrivită pentru orice funcţie liberă decât domnia sa.

Haioasă este motivaţia premierului:

"Intelegem ca prioritara in acest moment este relatia cu UE si am avertizat ca riscam sa pierdem startul daca punem interesele politice individuale deasupra interesului comun. Avem nevoie de un ministru de Externe care sa lupte la Bruxelles pentru Romania", a comentat liberalul.

Atât de prioritară e relaţia cu UE încât premierul a aşteptat ca Uniunea să declanşeze procedurile necesare sancţionării României pentru introducerea taxei auto. Ca ministrul de externe, Tăriceanu va putea să-şi apare taxa şi importurile de maşini noi prin firmele domniei sale.

Premierul  se pregăteşte să preia funcţiile de ministru al Justiţiei, ministru de Interne şi lista rămâne deschisă. Îi sugerăm preşedintelui să preia funcţia de director al SIE cu aceeaşi motivaţie ca a liberalului Tăriceanu. Nu vor exista acuzaţii de dictatură.

Tags: ,

Related posts