România tinde să transforme cenuşiul rămas de pe vremea lui Ceauşescu într-un peisaj colorat de buline. După bulinele aplicate clădirilor cu risc seismic ridicat, a venit vremea universităţilor. Acestea vor primi buline roşii, galbene şi verzi în funcţie de încrederea pe care studenţii le-o acordă. Roşu înseamnă încredere limitată, verde înseamnă multă încredere.
Această idee colorată dar imbecilă la maximum a venit aşa cum vin toate ideile colorate şi imbecile în România: de la o agenţie înfiinţată special pentru a veghea la calitatea învăţământului românesc. Comisia are numele pompos de Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) spre bucuria firmelor care fac plăcuţe şi cărţi de vizită.
Care sunt problemele cu decizia ARACIS?
1. Încrederea? Cum măsori încrederea? Printr-un sondaj de opinie? Făcut unde? În rândul studenţilor? Cred că o să aveţi de dat doar buline verzi pentru că mă îndoiesc că majoritatea studenţilor dintr-o universitate vor declara că învaţă într-un loc lipsit de încredere. Dacă nu întrebaţi studenţii, sondajul e lipsit de relevanţă.
2. Cel mai probabil, membrii comisiei spun încredere dar se gândesc la calitatea procesului educaţional. Atunci să le urăm membrilor comisiei bun venit în economia de piaţă. Nu vor schimba ei calitatea învăţământului universitar prin aplicarea de buline pe antetele universităţilor ci economia de piaţă ar trebui să rezolve asta. Dacă studenţii nu văd încă unde se învaţă şi unde există impostură, atunci să fie sănătoşi şi să stea în şomaj cu diplomele în buzunar. Dacă unele universităţi vor păstra aceeaşi inadaptare la cerinţele de pe piaţa forţei de muncă atunci vom vedea o migrare a studenţilor spre universităţi care vor oferi studii de calitate şi drept efect posibilitatea găsirii unui loc de muncă mai bine plătit.
3. Unul din criteriile de evaluare va fi legat de câţi absolvenţi vor lucra în domeniul lor. Procentul acestora trebuie să fie de minim 50% pentru ca o universitate să primească un calificativ bun. Cu scuzele de rigoare, menirea universităţilor este educaţia, nu alergatul după absolvenţi pentru a vedea unde lucrează fiecare. Ce înseamnă a lucra în domeniu? Un medic care se angajează la o companie farmaceutică este considerat a fi în domeniul său? La prima vedere, da. Dar dacă el este angajat ca director de relaţii publice? Sau ca reprezentant medical (pe româneşte în vânzări) este angajat în domeniul său de activitate? ARACIS vrea ca universităţile să contacteze absolvenţii la şase luni de la terminarea studiilor pentru a vedea unde lucrează fiecare. Doar că nu există nici o lege care să mă oblige, ca absolvent, să răspund la un chestionar de opinie. După cum nu există nici un mijloc de a verifica răspunsurile primite.
Ca exemplu, universităţile din Canada au statistici privind intrarea pe piaţa de muncă a absolvenţilor proprii. Acestea sunt făcute însă prin sondaj (unde participarea nu este obligatorie) şi pe baza datelor oferite de asociaţiile absolvenţilor.
4. O altă problemă este aplicarea acestor calificative universităţii în ansamblu. O universitate poate avea 10 facultăţi unde prostia se premiază printr-o diplomă de licenţă şi două facultăţi unde chiar se învaţă. Cele două facultăţi bune se vor trezi cu un vot de blam din cauza celorlalte ceea ce nu este corect.
5. Nu în ultimul rând, decizia de a îmbulina facultăţile este de un ridicol absolut care va fi rapid sancţionat de agenţiile de presă în căutare de ştiri insolite pentru a-şi amuza clienţii. Poate că înainte de a întreba o universitate unde se mai predă în lume cursul X (aşa cum ameninţător declară preşedintele ARACIS) mai bine ar răspunde el la întrebarea unde în lume se mai dau buline universităţilor.
Tags: educatie, Universitati
Hai sa-ti zic una tare..
ca sa ajungi profesor in ASE tre sa ai zece articole publicate in reviste A( una din conditii). Adika in strainatate in d-alea unde stai un an doi sa-ti apara articolul.
Deci in vreo 15-20 de ani…ai toate shansele sa ajungi conferentiar..si in vreo 30 profesor.
Cine sunt beneficiarii?
Dinozaurii care sunt acum profesori si care mai au 30 de ani de asteptata pana sa-si permita cineva sa-i deranjeze. Si care n-au publicat in viata lor in reviste A.