Am ajuns să fiu scepticul de serviciul al presei române. Da, ştiu că sunt încrezut, elitist şi cum mai vreţi voi. Da, ştiu că nu e bine să generalizăm dar eu cred că afirmaţia că jurnalismul românesc e la pământ nu o exclude pe cea care spune că unii ziarişti sunt buni. Este la fel ca şi cu învăţământul românesc. Dă vârfuri, dar masa este (sub)mediocră.
E timpul ca presa românească să iasă din satisfacţia sondajelor de opinie care arată la unison că populaţia are încredere în presă. E ciudat cum statisticile sunt bune doar să-ţi justifice impotenţa. Ideologia lui merge şi aşa bântuie prin presa românească.
Populaţia avea şi are încredere şi în Biserica Ortodoxă Română. Asta nu schimbă cu nimic situaţia BOR şi nici nu o face o instuţie reformată peste noapte. Populaţia avea şi are încredere şi în Armată. Asta nu a însemnat că ani de zile după 1990, Armata română nu era prost pregatită, prost echipată, o pierdere de timp şi o bătaie de joc. Este simptomatic că aceste trei instituţii, bine poziţionate în preferinţele românilor, sunt incapabile să se reformeze (exceptând poate armata care nu a avut încotro odată cu intrarea în NATO).
Presa românească crede că dacă schimbă layout-ul şi formatul publicaţiilor se şi reformează. Dar, ca şi în cazul Armatei şi a BOR, nu forma este problema ci substanţa. Iar substanţa este dată de oameni (aceiaşi care se rulează, reciclează, reutilizează) periodic, la fiecare x milioane de dolari aruncate pe piaţă. Jurnaliştii, acesti nomazi ai României contemporane, care trec prin pix şi tastatură tot ceea ce şeful lor le indică să atace. Gata să ridice tabăra şi să-şi schimbe locul imediat ce nu mai este nimic de muls sau nimic de atacat.
Culmea tristeţei, singurul loc în care nu eşti obligat, ca ziarist, să faci compromisuri puternicilor zilei astăzi este departamentul de politică externă. Îi invidiez pe aceşti ziarişti care nu au vânţii, becalii, voiculeştii şi patricii care să le spună despre cine şi cum să scrie şi care au marele avantaj să vadă cât de tristă şi absurdă e lumea în care trăim, cum moartea ne pândeşte şi ne face cu ochiul până şi din fluxurile Reuters sau AFP.
Update: azi şi Zoso scrie despre situaţia din presa românească.
Tags: jurnalism, presa, ziaristi
1 Response to “Presă, biserică şi armată”