Demisia lui Cristian Tudor Popescu de la Clubul Romàn de Presă (CRP) nu a mişcat prea multă lume. Întâi pentru că CRP a fost o organizaţie care nu s-a văzut, cel puţin în ultimul timp, decât datorită scandalurilor Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Apoi, CRP era (este?) o struţo-cămilă care se (pre)ocupă şi de jurnalişti şi de patronat două entităţi care - de cele mai multe ori - nu au acelaşi interese. În plus, un CTP vorbind de morală în presă este un personaj puţin credibil dat fiind tăcerea complice din perioada când Adevărul şi alte publicaţii înghiţeau publicitate de stat acordată pe articole binevoitoare de către guvernul Năstase.
Dincolo de aceste considerente, scrisoarea deschisă a lui Cristian Tudor Popescu conţine multe adevăruri. Presa se degradează moral, profesional şi a devenit fie un instrument de şantaj, fie unul de obţinut influenţă (pentru că altfel nu ne putem explica consumul excesiv de hârtie pentru a avea atâtea publicaţii centrale), fie o maşină de făcut bani. Evident, unii le combină în mod iscusit pentru a obţine un efect de sinergie.
Problema cea mare este că presa a ajuns aici pentru că patronii de presă au avut tot interesul ca angajaţii lor să fie nişte oameni slab pregătiţi din punct de vedere profesional (tupeul era suficient) pentru că aceşti oameni prost pregătiţi* profesional erau şi sunt uşor de manipulat. Şi această situaţie a fost acceptată cu bună ştiinţă de redactorii şefi care şi-au servit astfel interesele personale, indiferent că aceste interese încap în cuvinte ca glorie, influenţă, bani, putere. Ei, redactorii şefi, trebuiaiu să se inconjoare de oameni valoroşi nu de persoane care ori nu pot, ori le e frică să gândească singure.
În general, în România, ziaristul nu are conştiinţă, nu are personalitate. El trăieşte în simbioză cu organismul pe care-l parazitează, şi anume patronatul. Personalitatea sa, gândirea sa se schimbă în funcţiile de umorile gazdei sale. Conştiiţa sa este cea a patronului său!
Fiind un parazit, ziaristul român se poate adapta la orice gazdă. Dacă aveţi curiozitatea, luaţi exemple de ziarişti (nu neapărat de redactori şefi, deşi şi aici experimentul poate fi interesant) şi căutaţi-le articolele scrise de-a lungul timpului în publicaţiile la care au lucrat. O să vedeţi cu uşurinţă cum acel ziarist poate scrie şi împotriva PNL şi pro-PNL, şi contra PSD şi pro-PSD în funcţie de nivelul PH-ului politic pe care îl înregistrează patronul său.
CTP şi CRP propun un "Consiliu Moral, care sa mai poata salva cate ceva (din presă - n.m.) prin voturi de blam publice" şi spune că "nu mai are si puterea sa contribuie la finalizarea acestui proiect". Eu unul nu cred în soluţia blamului colectiv, acordat de CRP. Dacă presa românească se va schimba, o va face reînviind din propria cenuşă pentru că nu are reprere la care să se poată raporta. Doar că ea încă nu a ars de tot pentru a ajunge la asta.
Paradoxul face că politica românească are mai multe şanse de a se schimba decât presa. Politica românească are măcar o personalitate precum Corneliu Coposu pe care să şi-l ia drept reper moral dar tare mă tem că presa românească nu are la ce se raporta, nu are un Coposu al ei.
—————-
* Pentru cei care-şi fac iluzii privind calitatea jurnalismului românesc, vă propun exerciţiul următor. Faceţi abstracţie că există NewsIn azi. Imaginaţi-vă apoi că Mediafax nu dă nici o ştire timp de o săptămână. Credeţi că ziarele vor mai avea atâtea pagini?
Tags:
cristian-tudor-popescu,
crp,
ctp
Related posts
Latest Comments