O industrie omorâtă printr-o declaraţie

Mircea Geoană, actualul preşedinte al PSD a recunoscut cu voce tare un adevăr pe care-l bănuia oricine poate gândi cât de cât: partidul său a manipulat opinia publică cu ajutorul sondajelor de opinie pe vremea cât se afla la guvernare. Ştirea a fost dată aşa cum Geoană a zis-o fără prea mult tam-tam deşi, în Canada, o astfel de declaraţie scotea de pe şine un partid cel puţin un ciclu electoral. Cum poţi să (mai) ai încredere într-un astfel de partid este o întrebare pe care românul nu şi-o pune deoarece el este fie total indiferent la politică (în sensul că înjură pe toate drumurile, se ceartă la bere discutând despre un partid sau altul dar nu merge la vot), fie atât de prost încât pentru el până şi realitatea cea mai reală este victima unei conspiraţii nemaivăzute.

Ziaristul român este prins atât de tare de evenimentele care nu sunt o ştire încât nu are timp să se ocupe de o astfel de declaraţie, plus că nu se face după ce PSD a plătit publicitate mascată ziarului la care lucrai, deci indirect, te-a plătit şi pe tine, să te apuci acum să-l mai loveşti o dată, mai ales că e căzut la pământ (cred că operaţia lui Tăriceanu a luat mai mult spaţiu în ziare decât ştirea asta).
Ştirea asta cu Geaonă e veche pentru a apărea pe blog. Ea apare totuşi pentru că am aşteptat câteva zile să vad dacă se sesizează cineva de ceea ce se află în spatele acestei declaraţii: aneantizarea unei industrii întreagi. Cum nu s-a sesizat nimeni, o să comentez eu.

Ce a mai spus, indirect domnul Geoană? El a mai spus şi că institutele de sondare a opiniei publice cunoşteau minciuna şi mai mult, au acceptat-o pentru bani. Domnul Geoană ne-a spus tuturor că toate firmele care au publicat sondaje despre intenţiile de vot ale românilor în timpul guvernării PSD sunt total lipsite de credibilitate, de profesionalism şi de etică. Că sunt o minciună vie. Aceasta pentru că nu erau diferenţe între sondajele publicate atunci. Nu-mi aduc aminte să fii apărut vreunul care să afirme că PSD e mai jos decât se spune şi că PNL şi PD sunt mai sus. O dovadă că aceste institute s-au pretat la acest joc este că la atâtea zile de la declaraţiile domnului Geoană nu am citit o dezminţire din partea vreunuia. Nimic. Tăcere absolută.

Şi acum o întrebare pentru agenţiile de publicitate, pentru multinaţionale, pentru orice companie care comandă diverse studii la aceste instituţii: nu vă pasă de banii dumneavoastră? Credeţi în job-ul pe care aceste companii de sondare îl fac?
O întrebare pentru sociologii români: nu vă e ruşine (unora), frică (altora) să fiţi asimilaţi cu impostura?
Pentru firmele de sondare neangrenate în genul acesta de falsificare: aveţi departamente de PR? De ce le plătiţi dacă nu au fost în stare să aibă o reacţie, să arate că nu sunteţi ca ceilalţi?

Dacă o companie de-afară mi-ar cere un sfat înainte de intrarea în România, primul pe care i l-aş da ar fi să fugă cât văd cu ochii de orice sondaj, studiu realizat de o firmă românească.

Tags: , ,

Related posts

0 Responses to “O industrie omorâtă printr-o declaraţie”


  1. No Comments

Leave a Reply