"Societatea asta seamana in fond cu un perpetuum mobile, pentru ca a inceput sa-si traga singura suturi in fund inca de pe vremea cand nu exista. Si de atunci sutuirea in grup a ramas cea mai populara forma de sport, singura care te ajuta sa nu te misti si care ne apara si pazeste de schimbare.
Oamenii nu mai pot trai de indignare asa, in general, bebelusii urla a pustiu, toata lumea huiduie sistemul in timp ce arunca hartii pe jos, taie copacii, scuipa seminte si cand apare cate unul in firea lui, e clar ca e un bou cu intentii ascunse.", spune Răzvan Exarhu.
Exact senzaţia asta am avut-o şi o am şi eu. Ultima dată când a început nebunia cu dosarele fostei (?) securităţi cu linşările în piaţa publică, cu indignările tuturor celor care au descoperit brusc că sunt îngeri. România are un talent deosebit să rateze toate şansele pe care i le oferă istoria. Sfârşim în indignare pentru că e mai simplu decât să gândim. Vechiul "Noi muncim, noi nu gândim!" a fost înlocuit cu "Noi ne indignăm, noi nu gândim!". Iar orice şut în fund este, nu-i aşa, un pas înainte. Şutul în fund ca factor de progres.
Tags: exarhu, indignare, securitate
0 Responses to “Şutul în fund ca factor de progres”