Dacă mai este nevoie de motive pentru a pleca din România, iată încă trei titluri din presă:
- "Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 251 de voturi "pentru", 5 "contra" şi o abţinere, Legea privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, într-o formă golită de conţinut şi contestată de iniţiator, ministrul Justiţiei, Monica Macovei." Chiar şi voi, Boc-ilor, Bercenilor? E clar că România nu o merită pe Monica Macovei căreia îi doresc integrare uşoară în structurile UE, departe de Bucureştiul care zace în mocirlă
- "Aşa cum îi cunosc pe mulţi din Parlamentul de astăzi, nu văd ca ei să fie tentaţi nici acum să demareze o acţiune de sinucidere colectivă şi să ia decizia unor alegeri anticipate", declaraţie a premierului Tăriceanu. Ce dacă alte state cu vechi ştate democratice cred că alegerile anticipate nu sunt o sinucidere ci o dovadă de maturitate politică.
- "Şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele, îşi încheie, după cinci ani, mandatul în România", din păcate cred că România mai avea nevoie de un om ca el încă vreo zece ani ca să evolueze. Aşa însă…
Archive for October, 2006
Jurnalul naţional a publicat în seria sa "Ediţie de colecţie" mai multe articole despre emigraţia în Canada. Nu prea citesc acest ziar dar dacă aşa de prost făcute sunt toate ediţiile de colecţie, înseamnă că nu e nici o pierdere. Oricum, relatările presei româneşti despre Canada au fost în ultimul timp false şi adesea pline de ridicol. Iată gafe, inexactităţi şi alte perle:
- "Canada detine locul intai in lume in atragerea emigrantilor. Aceasta politica a fost fondata oficial in 1869." Cum a ajuns ziarul şi ziaristul la concluzia asta cretină nu ştiu. Locul întâi din ce punct de vedere? A numărului? A calităţii? Cum poate fi poziţia într-un top o politică oficială a unui guvern este o flotare logică care mă depăşeşte.
- " Dupa ce v-ati informat de pe internet, ati stat la coada, ati obtinut si completat formularul de inscriere pentru viza, ajungeti la interviu." OK, eu sunt în Canada şi declar că nu am stat la nici o coadă la Ambasada Canadei. Formularul se descarcă de pe Internet şi se trimite prin poştă. Doar cine nu are acces la internet merge la Ambasadă dar mă îndoiesc că aceştia sunt mulţi.
- "Canadienii va studiaza dosarul, va mai pun ceva intrebari si va lasa in suspans. Intre timp, ei delibereaza." Mie de exemplu, mi s-a spus imediat că am fost acceptat şi că urmează să primesc instrucţiunile pentru completarea procesului prin poştă. Şi pentru toţi românii pe care-i cunosc a fost aceeaşi situaţie. Nimeni nu a fost ţinut în suspans.
- "In apartamentele din blocuri stau in general persoanele cu venituri modeste sau cei emigrati recent." Dacă ar fi întrebat înainte să scrie, ar fi aflat că sunt apartamente care costă şi spre 1 mil. $CAN deci total inaccesibile celor săraci sau emigranţilor.
Deşi cei mai mulţi români emigrează în Quebec, acestei provincii i se alocă foarte puţin spaţiu. Fie din rea voinţă, fie din lipsă de documentare, ziarul publică adresa de internet a unui site marginal pentru românii din Canada (site care prezintă Montrealul ca pe zona Zăbrăuţi din Bucureşti) dar nu aminteşte nimic de cele doua site-uri care contează cu adevărat pentru comunitate (www.montreal.ro şi www.quebec.ro).
Una peste alta: un material pe care nu e recomandat să-l citeşti nici dacă vrei să pleci în Canada, nici dacă vrei să afli cum trăiesc românii din Canada.
Related posts
PNL a accentuat în ultimele zile impresia de degringoladă în care se află. După ce a pierdut un minister care aduce plusuri de imagine (cum este cazul MApN) a gafat încă o dată în materie de politică externă propunând la postul de comisar european un candidat a cărui numire a produs atâta amânare până când acesta s-a prins că trebuie să se retragă singur. Evident că bila neagră în materie de imagine s-a contabilizat la PNL.
Nemulţumirile în PNL cresc. Din păcate ele sunt coalizate în jurul lui Crin Antonesc (un politician mărunt) şi Ludovic Orban (o combinaţie mai rafinată de Vadim şi Becali). Amândoi au ca mesaj politic fix
- faptul că Băsescu este sursa tuturor lucruri negative (inclusiv prezenţa PNL la guvernare 
)
- PNL e grandios, plin de oameni inteligenţi şi singurul care poate salva România.
La aceste idei, domnul Orban o adaugă evident şi pe cea care spune voalat că toate femeile care ajung undeva sunt curve.
În week-end premierul a reuşit să ţină partidul în mână iar iluzia lui Tăriceanu este că lucrurile se vor schimba şi ca va păstra controlul asupra partidului. Doar că şi el a început să realizeze că poate păstra controlul asupra PNL doar cu ajutorul PD. Mesajele pentru păstrarea Alianţei DA au început să curgă fiindcă, pentru PNL, un PD singur în alegeri ar fi o catastrofă iar era Tăriceanu ar fi terminată.
Planul de rezervă este planul Patriciu. Un PNL de până în 10% care ar putea înlocui UDMR în orice formulă guvernamentală. O dovadă o reprezintă şi faptul că la ultima Delegaţie Permanentă a fost votat un document care propune "ca PNL sa devina partid-pivot in cadrul aliantelor guvernamentale. Potrivit lui Bogdan Olteanu, aceasta afirmatie nu ascunde o posibila mentinere la guvernare in afara Aliantei D.A." (Sursa: Cotidianul) .
Acest ultim mesaj este destul de confuz pentru electoratul dur al PNL pentru că el nu exclude PSD ca posibil partener. Iar acest plan B, nu-l include neapărat şi pe Tăriceanu.
Ce-i lipseşte PNL pentru a reveni pe şine? Realism şi mai multă creativitate (chiar şi în politică e nevoie de asta). Impresia mea este că PNL se ancorează de fricile sale şi rămâne paralizat din acest motiv în orizontul câtorva idei pe care le repetă la nesfârşit. Partea tristă este că nu văd lideri în acest partid care să aducă realismul şi creativitatea.
P.S. Un sondaj de opinie indică că dacă excluşii din PNL (Tăriceanu, Stolojan) şi-ar face un partid politic care să includă şi sintagma Liberal, ar putea colecta 15% din voturi. Sondajul, cu toate rezervele sale (comandat de firma de PR care se ocupă de proiectul Stoica-Stolojan la care se adaugă credibilitatea sub zero a firmelor de sondaje din România) ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru PNL.
Related posts
Din ciclul "Cum nu se face presă în lumea civilizată" azi ziarul Cotidianul cu un frumos articol care are titlul: "Judecatoare lesbiana, exclusa din magistratura". Uitaţi acum şi cum începe articolul:
"O judecatoare a fost exclusa din magistratura pentru ca isi ameninta fosta iubita cu moartea"
Deci nu orientarea sexuală a judecătoarei a fost motivul excluderii ci ameninţările cu moartea la adresa fostei iubite. Dar ce bun prilej să ne arătăm intoleranţa, să încălcăm o lege (da, aia cu discriminarea pe care nu o respectă nimeni prin .ro) şi să ne băgăm în dormitorul altuia. Pentru acest articol, domnul ziarist, dacă locuia în altă ţară situată la vest de România, primea o amendă (în .ro va primi o primă), avea un proces care se lăsa în final cu nişte despăgubiri de plătit şi nici ziarul nu se simţea prea bine. Vă dorim intoleranţă plăcută !
Tags: tolerantaRelated posts
Câteva evenimente din ultimele zile m-au făcut să mă gândesc din nou la atitudinea românilor faţă de idoli. Sunt românii idolatri? Înclin să cred că da. Mitologia contemporană românească este populată cu personaje bine conturate ca Băsescu, Becali, Mona Muscă, Irinel Columbeanu, Adi copilul minune sau cum îl mai cheamă pe el acum; cu personaje generice: descurcăreţul, şmecherul etc.
Din când în când, în această mitologie apar personaje marginale ca Liiceanu, Pleşu, Sorin Antohi. Şi sunt marginale nu pentru că ei sunt intelectuali sau pentru că publicul lor este restrâns ci pentru că mitologia contemporană are o altă caracteristică importantă: este volatilă. Azi poţi face parte dintre cei aleşi, mâine nu. Unii sunt angajaţi la timp plin, alţii la timp parţial. Unii vor ieşi la pensie din postura lor de zei, alţii vor prinde viaţa amară a şomajului.
Românii nu pot trăi fără idoli iar raportările pe care le fac cu privire la aceştia sunt pline de inconsecvenţă şi nu pot fi justificate raţional.
Românul e idolatru într-o formă ciudată: el ori (îi) acceptă orice de la zeul său şi îi iartă totul, ori nu-i iartă nimic. La cel mai mic semn de slăbiciune, îl aruncă de pe soclu. Exemple: Mona Muscă (deja exemplul meu favorit când vorbesc despre România) este unul dintre politicienii care au făcut cel mai mult pentru România. Un mic pas greşit şi lumea s-a răsculat. Becali poate face orice: privirile admirative ale românilor îl vor însoţi pretutindeni. El deja pune în pericol două personaje abonate pe viaţă la statutul de zei: şmecherul şi descurcăreţul, personaje pe care pare că le contopeşte într-unul singur. Băsescu: cei mai mulţi îi permit orice. Ceilalţi nu-i permit nimic. Nici să respire. Sorin Antohi: intrat provizoriu în Panteon, este aparat cu o înverşunare ciudată. Nici dosarul lui la Securitate, nici faptul că a minţit 10 ani, declarând că are un doctorat pe care nu-l avea, nu înseamnă nimic. Pentru infinit amuzament, iată ce scrie un editorialist despre cazul Antohi comparat cu Muscă:
"(…) Dar paralela cu Sorin Antohi ar trebui sa se opreasca aici. A urmat, in cazul Monei Musca, judecata rece care a trimis-o, evident, in zona imoralitatii, nume de cod „duplicitate“. Cu Sorin Antohi e altceva. El beneficiaza, din partea noastra, de un statut infinit mai inalt. Antohi e amoral prin definitie. In fond, decanul demisionar de la CEU n-a pacalit cu adevarat pe nimeni. Nu dupa 1989 (…)". (Pavel Lucescu, Cotidianul)
Ok, şi ajungem acum la o altă problemă: de ce atitudinea românilor faţă de idoli este atât de inconstantă? De ce îi judecă pe unii cu o măsură iar pe ceilalţi cu alta?
Din cauza presei care a devenit pentru români un soi de biserică. Deosebirea faţă de cealaltă este că în ea poţi să fluieri, la nevoie să şi dai cu huo şi că ea se ocupă nu de Dumnezeu ci de dumnezeii pe care, cu o placere masochistă, ii alegem, creem şi suportăm zi de zi. Pentru că ea, presa, nu are nici un standard etic în general (şi da, deşi probabi puţini ziarişti ştiu, etica înseamnă şi altceva decât etica jurnalistică), pentru că vorbim total greşit când analizăm discursul de presă doar din perspectivă etică ignorând axiologia. Ce face presa azi? Totul pentru a-şi conserva statul ei de sectă care-i permite să scoată bani. Diferenţe între ea şi MISA (de exemplu)? De marketing. Urina presei e mai frumos ambalată, mirositoare şi conţine mai mulţi aditivi şi conservanţi decât urina lui guru. Dar este ea mai sănătoasă?
Latest Comments